Hunedoara: Drumul care leagă două mari zone turistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proiect din fonduri structurale ar putea scurta accesul spre Banat cu 60 de kilometri. Peste trei ani, locuitorii municipiului Hunedoara, dar şi pădurenii, vor putea merge în Caraş direct pe la Lunca Cernii.

Consiliul Judeţean Hunedoara a semnat contractul de finanţare pentru proiectul de modernizare a Drumului Judeţean 687D, pe tronsoanele Teliucu Inferior-Topliţa-Dăbâca-Hăşdău-Lunca Cernii-Gura Bordului, până la limita cu judeţul Caraş-Severin. Proiectul presupune realizarea unei alternative de circulaţie rutieră între judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin şi se va desfăşura pe parcursul a trei ani şi trei luni. Valoarea totală a acestuia este de peste 105 milioane de lei. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Hunedoara (CJ), Marin Butar, a declarat pentru Adevărul de Seară că licitaţia pentru începerea lucrărilor ar putea avea loc până la sfârşitul acestui an. Butar a adăugat că speră ca la alocarea fondurilor să se ţină cont de noua reglementare introdusă de Guvern, care prevede că proiectele declarate eligibile vor beneficia de finanţare după criteriul „primul venit, primul servit.”

Turiştii se întorc din drum
Şeful Serviciului Administrare Drumuri şi Achiziţii Publice din cadrul CJ Hunedoara, Cornel Pricăjan, a spus că lucrările ar putea începe în martie 2009 şi ar putea fi făcute de una sau mai multe firme asociate. Hunedorenii, locuitorii satelor din Ţinutul Pădurenilor, dar şi turiştii care vor să traverseze munţii Poiana Ruscăi, nu vor mai fi nevoiţi, astfel, să ocolească pe la Oţelu Roşu pentru a ajunge în Banat.

Praf şi mizerie de la camioane
„Vin vara turişti, o mulţime de străini, până la noi la Topliţa cu hărţi care arată că ar fi drum de acces până în Caraş, dar când văd drumul forestier şi hârtoapele care îi aşteaptă se întorc înapoi. De la Topliţa până la Gura Bordului nu pot merge decât TAF-urile şi autocamioanele, nu poţi intra cu autoturisme”, a declarat Dorel Bobora, viceprimar în Topliţa. Potrivit acestuia, comuna are aproape 830 de locuitori, în timp ce în Lunca Cernii sunt aproximativ 1.600 de persoane.
„Dacă s-ar asfalta ruta asta, locuitorii satelor nu ar mai fi prăfuiţi de maşinile de 40 de tone care fac exploatare forestieră. Ultima reparaţie a drumului a fost făcută între Ciuleni şi Topliţa, acum două luni. Trebuia continuat atunci covorul asfaltic încă 500 de metri, însă nu a fost turnat decât 20 la sută”, a adăugat Bobora.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite