Doi bărbați au murit îngropați de vii sub tone de zgură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbați, în vârstă de 47, respectiv 56 de ani, din Hunedoara au avut parte de o moarte cumplită. O porţiune din halda de zgură de la Hunedoara s-a surpat şi i-a îngropat de vii. O a treia persoană a fost rănită uşor.

Doi bărbaţi au murit pe halda de lângă Hunedoara după ce un mal de zgură înalt de aproximativ 30 de metri s-a prăbuşit peste utilajele de excavare cu care aceştia lucrau în zonă. Accidentul de muncă s-a produs vineri în jurul orei 15.00, iar în aproximativ 40 de minute de la momentul alunecării pompierii au reuşit să scoată trupurile celor doi bărbaţi de sub zgura prăbuşită. Victimele aveau 47 respectiv 56 de ani, iar intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă. „Volumul surpării a fost de cel puţin 200 de metri cubi, iar în zona în care s-a intervenit exista pericolul altei alunecări. Cel mai probabil, cei doi bărbaţi au murit pe loc, la câteva secunde după surpare. Aceştia lucrau cu utilaje de excavare la baza malului de zgură care s-a prăbuşit”, spune locotenentul Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite