Directorul APIA, Marian Mihalache, suspect de crimă pasională, nu a fost audiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul Marian Mihalache este suspect de uciderea unei femei la Dublin
Directorul Marian Mihalache este suspect de uciderea unei femei la Dublin

Victima, Loredana Pricăjan,  este o hunedoreancă de 35 de ani care lucra de mai mulţi ani la Dublin ca asistentă medicală. Marian Mihalache, director adjunct la APIA şi vicepreşedinte PD-L este acuzat, în Irlanda, că şi-a înjunghiat iubita.

Reprezentanţii Poliţiei Naţionale Irlandeze au declarat pentru reporterii Adevărul de Seară Hunedoara că suspectul nu a fost încă audiat.

Poliţia irlandeză anchetează cazul de omucidere în care suspect este Marian Mihalache, vicepreşedinte PD-L Hunedoara şi director adjunct la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Hunedoara.

Mihalache este acuzat că şi-a ucis iubita

Crima s-a petrecut acum câteva zile la Institutul Irlandez de Management din Dublin. Potrivit publicaţiei „Irish Independent", victima se numeşte Loredana Pricăjan, are 35 de ani şi lucra ca asistentă medicală în capitala Irlandei. Poliţia a fost anunţată de vecinii alarmaţi de zgomotele ciudate care se auzeau din apartamentul închiriat de români. Ofiţerii au găsit victima fără viaţă, în pat, sub un cearceaf. Avea gâtul tăiat. Lângă pat, zăcea bărbatul cu mai multe plăgi înjunghiate la gât, urmare a unei tentative de suicid, susţin poliţiştii irlandezi.

Erau amanţi, spun poliţiştii

Potrivit publicaţiei "Irish Independent",  în Marian Mihalache este acum internat la spitalul St Vincent's din Dublin. Medicii din clinică spun că rănile pe care şi le-a provocat cu cuţitul, în intenţia de a-şi pune capăt zilelor, nu au fost de natură să-i pună viaţa în pericol. Poliţia irlandeză a solicitat vineri, prin Interpol, date despre suspect şi victima sa, precum şi elemente care ar putea stabili  relaţia dintre ei.  Potrivit unor surse ale poliţiei irlandeze, citate de "Irish Independent", Marian Mihalache şi Loredana Pricăjan erau iubiţi. Bărbatul ar fi încercat să o convingă pe femeie să se întoarcă împreună în România. Refuzul acesteia l-a iritat pe suspect determinându-l să recurgă la gestul fatal.

Implicat în scandaluri

Marian Mihalache este o figură controversată în judeţ. Înainte de a fi director la APIA Hunedoara, el a ocupat funcţia de director la Eco Sid SA Hunedoara, societate de importanţă publică care se ocupa cu curăţarea terenului ocupat de ruinele fostului combinat siderurgic. Mihalache a făcut obiectul unui scandal de presă în 2008 după ce semnat un amendament ciudat la propriul său contract individual de muncă. Amendamentul prevedea că,  în cazul în care contractul este desfăcut fără acordul lui, angajatorul să-l despăgubească cu echivalentul a 180 de salarii. Salariul brut al directorului Mihalache era de 3.800 de lei brut. Marian Mihalache ocupă funcţia de vicepreşedinte pe judeţ al PD-L.

Victima omorului, Loredana Pricăjan, este din localitatea Vaidei, de lângă Orăştie. Mama ei, Maria Pricăjan, a declarat că Mihalache o vizita pe tânără des, fiind iubitul ei.

Riscă închisoarea pe viaţă

Mihalache va fi anchetat de poliţia irlandeză, iar dacă va fi găsit vinovat va executa pedeapsa într-o închisoare din Irlanda. Intervievat de Adevărul de Seară Hunedoara, Jim Molloy, ofiţer de presă al Poliţiei Irlandeze, a precizat că nu pot fi date publicităţii alte elemente privitoare la caz, în afara celor publicate în "Irish Independent". Acesta a ţinut să puncteze că în Mihalache riscă închisoare pe viaţă.

Citiţi mai multe detalii despre acest caz şocant în câteva ore pe hunedoara.adevarul.ro, pagina locală editată de redacţia Adevărul de Seară Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite