Defrişările zonelor verzi din Hunedoara au fost mascate de panouri publicitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre nemulţumirea localnicilor, în locul unor arbori retezaţi la Hunedoara, au fost „plantate” reclame. Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că sălciile care au dispărut în urma tăierilor vor fi înlocuite cu puieţi în această toamnă.

Zeci de copaci au dispărut din arealul municipiului Hunedoara, în ultimele săptămâni, mulţi fiind tăiaţi „la comandă” de către angajaţii primăriei, pe motiv că ar fi reprezentat pericole pentru trecători. Iniţiativa i-a nemulţumit pe localnici, mai ales că în locul arborilor doborâţi la pământ au fost „plantate” panouri publicitare.

Oamenii au asaltat primăria cu sesizări. “Aţi dat mână liberă tăierilor de copaci. În zona stadionului a fost o frumoasă salcie, pe care aţi înlocuit-o cu un panou publicitar care invită hunedorenii la grătar. Pe toate zonele verzi aţi îngrămădit panouri şi magazinaşe”, le transmite Aurelia Pop reprezentanţilor primăriei. Marius Vomir este la fel de nemulţumit. “Dacă tot au tăiat copacii, de ce nu sunt plantaţi alţi pomi? Nimeni nu pune preţ pe zonele verzi din oraş”, s-a plâns tânărul, arătând spre unul din locurile defrişate, unde în prezent tronează o reclamă imensă.

Conducerea primăriei susţine că era necesar ca acei pomi să fie retezaţi, altfel s-ar fi putut prăbuşi peste oameni. “În locul arborilor tăiaţi vom planta alţii, în toamna acestui an. În ultimii ani au fost plantaţi sute de puieţi de arbori în Hunedoara, dar cam jumătate din ei nu s-au prins. Mulţi au fost rupţi chiar de localnici, în timp ce alţii s-au ofilit”, susţine Monica Rada, consiliera primarului Hunedoarei.

Chiar dacă Hunedoara stă încă bine în ce priveşte zonele verzi, având 15 metri pătraţi de spaţiu verde raportat la fiecare locuitor, în ultimii ani, “betoanele” au invadat aceste locuri. În ciuda împotrivirii localnicilor, suprafeţe importante din cele două mari parcuri ale oraşului au fost înlocuite de construcţii. 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite