Daria Vişănescu, campioană naţională la şah şcolar pentru al doilea an consecutiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra hunedoreancă a câştigat şase partide din şapte, iar la ultima rundă a făcut remiză. Festivitatea de premiere a celor mai buni şahişti care au participat la etapa finală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar  a avut loc ieri.

Daria Vişănescu, elevă în clasa a VII-a la Liceul Pedagogic  „Sabin Drăgoi” Deva, a reuşit să-şi menţină titlul de campioană naţională. Încrezătoare în forţele sale, adolescenta  a obţinut victoria pentru al doilea an consecutiv. „Nu sunt surprins de finalul concursului, era o surpriză dacă nu câştiga. A fost un turneu puternic, cu şahiste foarte bine pregătite. Rezultatul este extraordinar, sunt mulţumit de nivelul Dariei”, a spus, în această dimineaţă, Corneliu Hotăran, preşedintele Cubului de Şah Deva. A adăugat că aşteaptă ca aceasta să-şi confirme valoarea şi la Campionatul European şi Campionatul Mondial din acest an.

Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar  a reunit cele mai bune campioane din ţară, din 39 de judeţe. Pe locul secund s-a clasat Ioana Gelip – Iaşi, iar locul al III-lea i-a revenit Ioanei Stanciu – Vâlcea.

La categoria băieţi, din cei 38 de participanţi, cel mai bine pregătit s-a dovedit a fi Adrian Delgado – Timiş, urmat de Răzvan Dicu – Braşov şi Mihnea Costache -  Alba.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite