PORTRET: Tânărul Daniel Călin este pompierul Cupidon din municipiul Petroşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul care a luat argintul la Campionatul Mondial al Pompierilor a fost declarat pompierul anului din judeţul Hunedoara. A ales să se lupte cu focul pentru că îi place să-şi ajute semenii, iar pasiunea sa dintotdeuna rămâne sportul.

Profil


Născut: 4.05.1981
Experienţă: Pompier de trei ani, practică tirul cu arcul de 18 ani
Studii: Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică Petroşani
Familie: Necăsătorit

Când era copil, se juca cu arcul prin pădure. Îndeletnicirea sa puerilă nu a fost chiar întâmplătoare, întrucât ca adult a dovedit că are un talent nativ  în ceea ce priveşte săgeţile. Daniel Călin, pompier în Petroşani,  a demonstrat că trage direct la ţintă la Campionatul Mondial al Pompierilor, desfăşurat în luna august în Coreea de Sud.  Din totalul celor 40 de ţări participante, hunedoreanul a reuşit să aducă României o medalie de argint. „Pe lângă talent, ai nevoie de mult antrenament specific, de forţă. Nu mă aşteptam să obţin acest rezultat, pentru că din cauza unor probleme medicale am avut o pauză de un an şi jumătate. Am reluat antrenamentele abia în luna aprilie”, a declarat sergentul major.


Arcul antrenorului


Exceptând tirul cu arcul, hunedoreanul  a reuşit să vină acasă şi cu o medalie de bronz adjudecată la proba de powerlifting, adică ridicare de greutăţi. Îi plac riscurile, iar dacă ar fi să-şi aleagă din nou un drum în viaţă, ar lua aceleaşi decizii: meseria de pompier, completată de pasiunea sa dintotdeauna - sportul. Exceptând tirul cu arcul, Daniel nu ezită niciodată să joace fotbal, tenis sau baschet. „Mare parte din rezultatele şi pregătirea mea le datorez antrenorului Viorel Hăbian de la Clubul Sportiv Orăşenesc Aninoasa. La concurs am mers cu arcul lui, pentru că al meu nu este foarte performant”, a spus arcaşul. Performanţa sa constă în minimum trei ore de antrenament pe zi, înainte de concursuri, şi cel puţin trei antrenamente săptămânale atunci când nu sunt competiţii.

Ieri, cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”, Daniel Călin a fost numit „pompierul anului” la nivelul judeţului Hunedoara.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor ai?
Vreau ca la Campionatul Mondial de anul viitor să câştig aurul. Va fi o competiţie mult mai dură, pentru că nu vor concura doar pompieri, ci şi poliţişti şi vameşi.

Cu ce impresii te-ai întors din Coreea?
Mi-a plăcut foarte mult caracterul oamenilor. Umiditatea foarte mare a avut un mic rol în locul pe care l-am ocupat în concurs, pentru că în astfel de condiţii este imposibil să nu-ţi alunece degetele pe arc.

Ce faci când nu mergi la incendii şi nu tragi cu arcul?
Îmi petrec timpul cu familia, călătoresc, mă joc pe calculator sau privesc filme de aventură.

Hunedoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite