Hunedoara: Cuplurile infertile adoptă copii părăsiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Cuplurile infertile adoptă copii părăsiţi
Hunedoara: Cuplurile infertile adoptă copii părăsiţi

Majoritatea familiilor care decid să înfieze un micuţ nu pot avea urmaşi din motive medicale.

Aproape 20 de micuţi au fost încredinţaţi către alte familii decât cele naturale, de la începutul anului până în prezent.

Cele mai multe familii care vor să adopte un copil doresc ca acesta să fie cât mai mic, să aibă în general până în doi ani. „De la începutul anului, aproape 30 de familii au fost atestate ca apte să adopte copii. Simultan,  aproximativ 20 de copii au primit sentinţa definitivă  de adoptare”, a declarat directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara, Geanina Ianc.

Potrivit acesteia, alţi 12 copii au fost încredinţaţi familiilor interesate să-i adopte, în prezent monitorizându-se atent felul în care aceştia reuşesc să se integreze în noua familie.

Familie nouă, nume nou

Multe dintre familiile care adoptă un copil doresc, de obicei, ca acesta să aibă un anumit prenume. „Unele familii vor ca micuţul să poartă prenumele unuia dintre părinţi. În general, copiii mici capătă un nou prenume. Cei mari rămân cu acelaşi prenume, întrucât este normal să fie strigaţi la fel cum au fost strigaţi, spre exemplu, timp de cinci ani, înainte de a fi adoptaţi”, a adăugat Geanina Ianc.

Nu doar familiile adoptă copii, ci şi persoanele singure, femei necăsătorite care ating o anumită vârstă şi vor să aibă urmaşi. La nivelul judeţului s-au înregistrat şi cazuri în care o familie a vrut să adopte un copil, însă a plecat acasă cu doi.

Părinţi hotărâţi

Un copil poate fi adoptat numai după ce împlineşte 60 de zile de la naştere. O familie aptă pentru adopţie este pusă în legătură cu un singur copil. Acesta este ales de  DGASPC Hunedoara pe baza compatibilizării dintre profilul minorului şi cel al familiei. La nivelul judeţului, nu s-au înregistrat cazuri de familii naturale care să renunţe la copii, iar apoi să se răzgândească. Totodată, nu au fost situaţii în care noua familie să nu mai dorească, în timpul procesului de adopţie, copilul ce urmează a le fi urmaş. În anul 2008, la nivelul judeţului Hunedoara au fost adoptaţi 40 de copii.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite