Hunedoara: Crize de nervi şi leşinuri pe stradă cauzate de caniculă
0
Sute de hunedoreni, doborâţi de căldură, au solicitat sprijinul serviciilor medicale. Canicula a inflamat nervii hunedorenilor, au constatat medicii de la Serviciul de Ambulanţă Hunedoara.
Azi-dimineaţă, înainte de mijlocul celei mai toride zile din acest an, în care temperaturile au depăşit 40 de grade Celsius, medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă se aşteptau ca numărul solicitărilor din partea hunedorenilor afectaţi de caniculă să crească semnificativ.
La ora opt dimineaţa, termometrele din Deva indicau 26 de grade Celsius, iar cele de la Hunedoara 27 de grade Celsius. Devenii ieşiţi la plimbare au simţit că va urma o zi foarte călduroasă.
Leşinuri şi bătăi provocate de căldură
În ultimele două zile, sute de cardiaci au apelat la serviciile SMURD şi de Ambulanţă, mulţi dintre ei fiind oameni în vârstă, cărora li s-a făcut rău din cauza căldurii şi a lipsei de hidratare. Medicul Iudita Şimon, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, spune că temperaturile ridicate au creat hunedorenilor disconfort psihic.
Canicula i-a făcut mai agresivi, iar în Valea Jiului, mai multe persoane au ajuns la spital după ce s-au luat la bătaie. Numărul hunedorenilor care au avut stări de leşin, pentru că nu stau prea mult timp la soare, era aşteptat să crească până la sfârşitul acestei zile, în care locurile de agrement din judeţ au fost foarte aglomerate. Ieri, şapte persoane au leşinat din cauza caniculei. Niciuna dintre ele nu a decedat, mai informează reprezenanţii Serviciului de Ambulanţă Hunedoara. Consumul de alcool şi expunerea îndelungată la razele soarelui nu sunt recomandate de medici, în această perioadă.
Nepregătiţi pentru zilele toride de vară
Dacă anii trecuţi, în unele zone din Deva şi Hunedoara au fost amplasate corturi „de prim-ajutor”, pentru persoanele afectate de caniculă, în niciunul din cele două municipii nu au mai fost luate astfel de măsuri. Un singur punct de hidratare a fost amenajat de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara, la sediul instituţiei din Deva, din zona Ulpia.