Criza îi împinge pe infractori la măsuri extreme: hoţii umblă deghizaţi şi fură orice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infractorii hunedoreni s-au adaptat vremurilor grele şi, pentru a-şi induce în eroare victimele, îşi pun în valoare inventivitatea. În ultima perioadă, potrivit constatărilor poliţiştilor, infractorii care acţionează în judeţ au  dat dovadă de tot mai multă inventivitate în încercarea de a-şi înşela victimele.

Cel mai recent caz s-a petrecut chiar zilele trecute, când Mircea Curea, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Deva, s-a dat drept poliţist şi a jefuit un bărbat în vârstă de 39 de ani. Deşi nu purta uniforma cu epoleţi, autorul tâlhăriei, dotat cu o pereche de cătuşe, şi-a legat victima cu ele şi a plimbat-o pe o stradă, spunându-i că o va duce la secţie. Aceasta pentru că bărbatul tâlhărit era ameţit de băutură. Tânărul i-a furat telefonul mobil, portofelul cu suma de 13 lei şi actele. Reţinut de poliţişti, infractorul deghizat a scăpat uşor. Deveanul este acuzat de tâlhărie şi de lipsire de libertate, însă va fi cercetat în liberate.

Fură orice
Potrivit poliţiştilor, acelaşi tânăr este autorul mai multor furturi de calorifere dezafectate din scările unor blocuri din Deva, pradă evaluate la peste 4.200 lei. “Am rămas fără calorifere, dar şi fără grătarele din scară. Pe acestea din urmă le-am înlocuit cu unele de lemn, să nu mai ajungă tentaţii pentru hoţi”, spune, mâhnit, Ioan Danci, locatar al Blocului C, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

„Le recomandăm hunedorenilor să fie mai precauţi şi să le ceară persoanelor care îi abordează şi care le trezesc suspiciuni să se legitimeze. De asemenea, să nu se afişeze cu lucruri de valoare”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.  El adaugă că recent, în judeţ, mai mulţi oameni au căzut victime infractorilor deghizaţi.

Hoţii au prădat locuinţele unor hunedoreni, sub pretextul că sunt angajaţi la serviciul de cablu, i-au făcut să cumpere cu preţuri piperate alifii fără valoare, prezentându-se drept medici sau au intrat cu tupeu în apartamentele pe care le-au prădat, deghizaţi în zugravi.   

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite