Criza a aglomerat cu dosare arhivele instanţelor judecătoreşti din Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spre deosebire de anii trecuţi, numărul cauzelor aflate pe rolul instanţelor hunedorene a crescut simţitor. Unul dintre motive este şi situaţia economică grea, care a împins numeroase firme la faliment şi restructurări, ceea ce a cauzat creşterea numărului de dosare în care au fost soluţionate litigii.

Peste 1.000 de dosare au fost repartizate, în medie, fiecărui judecător de la instanţele hunedorene mari, în cursul anului trecut, potrivit unui studiu efectuat de reprezentanţii Tribunalului Hunedoara.

Faţă de situaţia prezenantă pentru anul 2010, numărul dosarelor trimise spre soluţionare tribunalului şi judecătoriilor hunedorene a crescut semnificativ, cu zece procente, ajungând la peste 60.000 de cauze.

Falimentele, executările silite, dizolvările de societăţi şi litigiile de muncă, cazuri puse în strânsă legătură cu situaţia economică tot mai grea din judeţ, au adus mii de hunedoreni în instanţe. Numărul dosarelor de acest fel a crescut, susţin magistraţii, în timp ce fiecare instituţie din judeţ aflată în subordinea Ministerului Justiţiei se confruntă cu deficite de personal.

În medie, fiecare judecător care şi-a desfăşurat activitatea la Tribunalul Hunedoara a avut de soluţionat 1.120 de cauze în 2010. Magistraţii de la Judecătoria Deva au primit spre soluţionare , în medie, câte 1.400 de dosare, iar la Judecătoria Hunedoara încărcătura pe judecător a fost de 1202 cauze.

Potrivit raportului Tribunalului Hunedoara, în cele şapte instanţele hunedorene există în prezent 17 posturi vacante de judecător, cel mai mare deficit fiind înregistrat la Tribunalul Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite