Cristina Coza este pictoriţa care scrie versuri

Cristina Coza

Hunedoareanca a fost cea de „a doua”  pensulă în pictarea bisericii din satul Sârbi. Cochetează şi cu poezia, iar la fiecare lansare de carte a inaugurat şi câte o expoziţie de pictură.

Deşi liceul l-a făcut la o clasă de sculptură-ceramică, pictura i-a fost dintotdeauna mai aproape de suflet, a fost mijlocul prin care s-a putut exprima mult mai bine. „Am cochetat cu pensula încă din clasa a opta, însă am cunoscut latura sa bisericească abia la 21 de ani. Atunci am aflat că pictura murală e foarte diferită de cea de cameră, de cea făcută pe şevalet”, a declarat Cristina.

În înfrumuseţarea bisericii din satul hunedorean Sârbi, ea a fost pensula „a doua”, un fel de pictor secundar al lăcaşului de cult. Spune că a trăit o experienţă unică, pe care ar repeta-o oricând cu prima ocazie. „Am simţit o contopire perfectă atât cu peretele, cât şi cu sentimentul de credinţă. Frumuseţea e cu atât mai mare cu cât eu, ca femeie, a trebuit să mă urc pe schele. Nu poţi descrie în cuvinte ceea ce simţi atunci când vezi zeci de metri de perete pe care tu trebuie să-l umpli, nu oricum, ci după anumite canoane”, a precizat artista. A adăugat că cel mai mult a impresionat-o partea în care trebuia să „poleiască”, lucrul cu foiţa de aur având cel mai greu cuvânt de spus, întrucât „aceasta dă impozanţă monumentului, te transferă dincolo de fizic, de ulei şi tempera”. În plus, faptul că munca sa va dăinui ani în şir şi va fi admirată duminică de duminică o mulţumeşte şi mai mult.

Atunci când nu recondiţionează biserici, Cristina se rezumă la şevalet. Pictează abstract şi face peisaje „în cuţit”, ceea ce pentru necunoscători s-ar traduce prin faptul că înlocuieşte pensula cu un cuţit specific. Obţine, astfel, pictură în relief, mai greu de realizat, dar cu un farmec aparte.

„Foaia mă ascultă!”

Şi totuşi, cel mai la îndemână Cristinei îi este pixul, pentru că poeziile îi transmit cel mai bine sentimentele. A lansat deja două lucrări şi se pregăteşte de cea de a treia. Cum era de aşteptat, fiecare lansare de carte a fost însoţită de câte un vernisaj de pictură. „Foaia întotdeauna mă ascultă cel mai bine. Culoarea e mai îndărătnică, are propria sa trăire, pe când o coală o modelezi cum vrei, te lasă să o mototoleşti, dacă aşa ai chef, să o mâzgăleşti sau să aşterni pe ea sentimentele tale”, a mai spus Cristina. A ţinut să mai puncteze faptul că versurile sale sunt puţin „digerabile”, pentru că includ propria sa viaţă.

Întrebări şi răspunsuri
A urmat fiica pasiunea mamei?
Da, şi sper ca ea să reuşească ceea ce eu nu am putut: să aibă propria sa galerie de artă, în care să acorde sprijin şi ajutor tuturor tinerilor talentaţi, dar care au părinţii săraci, motiv pentru care au slabe şanse să fie descoperiţi de cineva care să-i transforme în renume.

La ce vârstă ai început să scrii?
La 12 ani. Am început cu poezia, însă, ulterior, am scris şi proză şi eseuri. Cu toate acestea, poezia rămâne prima şi ultima mea chemare.

Exceptând partea artistică, cu ce te ocupi?
Sunt liber-profesionistă. Cu toate acestea, nu mă dau înapoi de la o muncă cinstită. Am lucrat atât în comerţ, cât şi ca operator-chimist. Momentan, sunt în căutarea unui nou job.

Ce-i place
„Îmi place să găsesc profunzimea în orice, chiar şi într-o frunză. Îmi place să caut şi să descopăr calităţile celor din jur, pentru că defecte avem cu toţii şi, mai presus de orice, îmi place meseria de mamă”, a spus Cristina.

Ce nu-i place
„Urăsc prostia, răutatea celorlalţi, invidia, îmi e greaţă de oamenii caracterizaţi de astfel de aspecte, cu atât mai mult cu cât vorbesc de lumea artistică, nu de pătura socială de jos”, a spus Cristina.

Profil
Născută. 13.04.1982, Deva
Studii. Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă”, Deva
Experienţă. Expoziţii locale, şantiere de pictură bisericească
Familie. Divorţată, are un copil