PORTRET / Cristian Rizan visează să obţină aurul la înot

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Rizan
Cristian Rizan

Înoată de nouă ani, timp în care a adus la Hunedoara zeci de medalii de argint şi de bronz, devenind multiplu vicecampion naţional la înot.

Mai întâi a fost selectat pentru cursurile de iniţiere, iar la primul concurs la care a participat pe când avea numai şase ani, murea de frică să nu se înnece.

„Nu prea ştiam să înot şi îmi era teamă să nu mă scufund, aşa că mă băteam cu un alt băiat care concura pe culoarele 1 şi 6, în speranţa că, dacă nu voi mai putea să rezist la suprafaţă, voi avea de ce să mă agăţ”, şi-a amintit râzând Cristian.

Sutele de ore de antrenament au început să facă diferenţa: sportivul înota din ce în ce mai bine, iar la 13 ani, la Baia Mare, a obţinut prima sa medalie de argint: devenise vicecampion naţional. Pe parcurs a strâns, la fel ca şi ceilalţi colegi şi prieteni ai săi din lotul de performanţă de la bazinul de înot din Hunedoara, zeci de medalii. Acum are acasă vreo 60, însă numai de bronz şi de argint. Acesta ar fi singurul necaz al lui Cristi: deocamdată nu a reuşit să ajungă campion naţional.

O zi din viaţa unui înotător de viitor
Asta, deşi la ultima competiţie importantă, campionatul naţional care s-a desfăşurat chiar la Hunedoara, a bătut de două ori recordul la ştafetă, pe distanţa de 4 x 50 de metri, stilurile liber şi mixt, alături de trei dintre prietenii săi.

Desigur, asemenea performanţe cer sacrificii: ziua lui Cristi începe la 06.30, pentru că la 07.30 trebuie să fie în bazin. Până la ora 10.00, atunci când merge la şcoală, Cristi înoată cel puţin 6.000 de metri. Asta înseamnă vreo 240 de bazine. Urmează apoi orele de curs, până la 14.00 sau 15.00 şi, imediat, un nou antrenament. Sportivul ajunge acasă abia seara, pe la ora 19.00, când trebuie să se apuce de teme.

„Când terminăm orele la două (n.r. ora 14.00), am timp să ajung pe acasă şi să mănânc ceva gătit. Dacă nu, am patru şandvişuri la mine, plus vitaminele şi energizantul izotonic. Se întâmplă să facem şi 9.000 de metri la un singur antrenament intensiv, dinaintea competiţiilor naţionale, ceea ce înseamnă peste 350 de bazine, iar pentru asta e nevoie de «combustibil»”, a povestit adolescentul.

Urmat de fratele său
Cristi este convins că numai seriozitatea este cea care te impinge spre performanţă. Îi spune asta şi fratelui său, de numai şase ani, care s-a înscris şi el la cursurile de iniţiere. Povesteşte cum cel mic îl tachinează şi îi spune mereu că îl va întrece.

„Este un program greu, uneori de-a dreptul chinuitor şi sunt puţini cei care înţeleg cu adevărat cât muncim noi, aici. Poate doar familia şi cei foarte apropiaţi. Iar efortul ăsta extraordinar te maturizează mai repede”, a mai spus Cristian.

Întrebări şi răspunsuri

Cine te-a antrenat pe parcursul celor nouă ani?
De la început, de când am venit la bazin, m-a antrenat numai doamna Anca Băjan. Este o persoană specială pentru mine. Mai mult decât un antrenor, este un prieten cu care poţi discuta orice.

Care este următoarea competiţie la care vei participa?
Campionatul Naţional de Înot de la Piteşti, care va avea loc în perioada 10-12 decembrie. Eu voi participa la categoria juniori – 16 ani.

Ce-i place
Lui Cristian Rizan îi place să iasă cu prietenii, la distracţie, în oraş, să joace biliard şi tenis de masă, iar la şcoală învaţă cu plăcere la biologie, limba şi literatura română şi la informatică. În plus, şi-ar dori să zboare cu avionul.

Ce nu-i place
„Atitudinea unora care au impresia că sportivii sunt mai puţin serioşi şi studioşi. Noi nu avem timpul fizic să învăţăm mai mult şi, din păcate, Hunedoara nu are un liceu sportiv, aşa că nu avem cum să facem o alegere”, a declarat Cristian.

Profil
Născut. 03.02.1994, Hunedoara.
Educaţie. Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara.
Performanţă. Multiplu vicecampion naţional.
Familie. Are un frate mai mic.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite