Crăciun sărbătorit de deţinuţii Penitenciarului Bârcea Mare cu colinde şi mese festive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Patru deţinuţi de la penitenciarul hunedorean au primit învoiri de la conducerea instituţiei pentru a petrece sărbătorile în afara închisoarii, alături de cei dragi. Pentru condamnaţii mai puţin norocoşi, administraţia penitenciarului a pregătit un meniu de sărbătoare.

Cei mai „cuminţi” deţinuţi de la închisoarea din Bârcea Mare au fost lăsaţi, începând cu Ajunul Crăciunului, să petreacă sărbătorile în afara gratiilor. „Este vorba de patru persoane private de libertate, cu vârste cuprinse între 28 şi 35 ani, clasificate în regimul deschis (cu pedepse de până la 1 an închisoare) şi semideschis (cu pedepse cuprinse între 1 an şi 5 ani închisoare). Trei dintre ele vor beneficia de permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o perioadă de trei zile, iar un alt deţinut pentru o perioadă de cinci zile”, a precizat inspectorul principal Gabriel Vesa, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului.


Colinde şi murături

Pentru a le îndulci amarul vieţii din închisoare, conducerea instituţiei a organizat pentru deţinuţi un program festiv în zilele de 24 şi 25 decembrie. Un spectacol de colinde pregătit de grup de condamnaţi a fost transmis prin televiziunea cu circuit închis din penitenciar. Iar astăzi, bucătarii de la puşcăria de lângă Deva le-au pregătit „chiriaşilor” un prânz special: ciorbă ţărănească, friptură de porc cu cartofi piure, murături şi gogoşi.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite