Copiii aduc noroc devencelor, la târgul de joburi organizat de AJOFM Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 130 de locuri de muncă au fost oferite astăzi la „bursa” organizată la Deva. Aneta Bilec (52 de ani), însoţită de nepotul ei, şi Mirela Ţînţari (38 de ani), împreună cu fiul său, au sperat ca, de această dată, copiii să să le aducă noroc la găsirea unui job.

Cele două devence îşi caută noi locuri de muncă de mai bine de un an, după ce firmele unde fuseseră angajate au dat faliment sau au fost nevoite să facă restructurări.

„Am venit la bursă însoţită de nepotul meu şi am speranţe că îmi voi găsi de lucru de această dată, în domeniul contabilităţii. Am fost la mai multe interviuri, dar de fiecare dată vârsta s-a dovedit un impediment pentru ca angajatorii să mă accepte”, a declarat Aneta Bilec.

Deveanca Mirela Ţânţari (38 de ani), calificată ca funcţionar economic, este la fel de nemulţumită de prejudecăţile celor în faţa cărora se prezintă la interviul pentru angajare.

„Deşi am o experienţă de 17 ani în câmpul muncii, de mai bine de un an şi trei luni nu am reuşit să îmi găsesc de lucru”, a declarat Mirela Ţânţari, care adaugă că a venit însoţită de fiul său la bursa locurilor de muncă, în speranţa că băiatul îi va aduce noroc.  

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite