Copiii din cartierul Micro 15 din municipiul Deva vor avea cantină socială şi centru de zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mici vor putea servi masa, începând de astăzi, la cantina Liceului Teoretic „Traian” din reşedinţa judeţului Hunedoara. Costurile sunt suportate de către Episcopia Devei şi Hunedoarei.

Cei 20 de copii care vor avea parte de mâncare caldă provin din familiile sărace arondate Bisericii „Naşterea Maicii Domnului”, iar prima masă va fi binecuvântată, astăzi, de PS Gurie.  


Un proiect asemănător este în plan şi pentru municipiul Hunedoara, unde se preconizează deschiderea unei cantine sociale la Catedrala Eroilor.


Centru de zi


Iniţiativa din Deva, de astăzi, va fi urmată de  deschiderea unui centru de zi. Momentan, lucrurile sunt la stadiul de proiect, iar viitorul centru ar urma să funcţioneze în fosta brutărie „Uzo Balcan”. Acesta va viza copiii care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse sau care se confruntă cu probleme sociale majore.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite