Hunedoara: Consilierii vor mai mulţi bani din parcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedoara: Consilierii vor mai mulţi bani din parcări
Hunedoara: Consilierii vor mai mulţi bani din parcări

Clauzele asocierii dintre Primărie şi firma ce administrează parcările din Deva nemulţumesc o parte din consilieri.

Un punct în dispută de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Deva a vizat aprobarea unei asocieri între Primărie şi firma Urban Construct SA Deva în vederea amenajării şi exploatării parcărilor publice.

În ultima clipă, proiectul de hotărâre a fost scos din dezbarea consilierilor. Potrivit conducătorului de şedinţă, consilierul Vasile Ţonea, motivul invalidării la dezbatere a hotărârii vine ca urmare a aranjamentelor financiare dezavantajoase pentru Primărie.

„Primăria Deva ar trebui să încaseze din concesionarea locurilor de parcare o sumă minimă de 3.500 de euro pe an. Din discuţiile de culise a reieşit că o parte importantă a consilierilor nu au fost de acord cu aceast prag minim. În 24 de ore, dacă fiecare loc de parcare din Deva ar fi ocupat doar o oră, Urban Construct poate colecta 2.300 de lei, adică  peste 14.500 de euro lunar.

Într-un an, suma ajunge 45.000 de euro. Aceasta ar fi o sumă minimă corectă pe care bugetul local ar trebui să o primească din concesionarea parcărilor”, spune Ţonea.

Concesiune „a la long”

În Deva există la această oră circa 2.300 de locuri de parcare cu plată. Pentru fiecare oră, persoanele care-şi parchează maşina achită o taxă de 1 leu. Durata de concesionare a administrării locurilor de parcare între Primăria Deva şi Urban Construct este propusă pentru 10 ani. Potrivit contractului de Asociere, operatorul privat are ca obligaţie principală marcarea cu vopsea albă a locurilor de parcare şi blocarea roţilor maşinilor parcate abuziv.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite