Cocalari de Târgu Jiu: au ignorat avertismentele și au coborât cu bobul pe pârtia de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbați din Târgu Jiu au fost amendați de jandarmii hunedoreni după ce, ignorând avertismentele administratorului pârtiei, au coborât cu bobul pe pârtia de schi “Platoul Soarelui”, din stațiunea Straja. Unul dintre ei a refuzat să se legitimeze în fața jandarmilor montani.

“Aventura” celor doi bărbați s-a încheiat cu amenzi destul de consistente. Ștefan V. , în vârstă de 25 de ani, a primit o amendă de 200 de lei în timp ce amicul său Constantin C., în vârstă de 38 de ani, a primit o amendă de 525 de lei asta pentru că a refuzat să prezinte un act de identitate. Ambii bărbați sunt din Târgu Jiu și au venit la Straja pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână la munte. “Cei doi tineri au fost avertizaț în prealabil de administratorul pârtiei să nu coboare pe pârtia de schi cu bobul”, declară Nicolae Răducu, ofițer relații presă în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara.
În scopul protecţiei turiştilor şi practicării schiului de agrement în condiţii de siguranţă, jandarmii montani recomandă turiştilor să nu pătrundă pe pârtile de schi cu mijloace sau materiale interzise de legislaţia în vigoare (sănii, boburi, ATV-uri, autovehicule, snowmobile sau alte mijloace improvizate).
În conformitate cu H.G. 263/2001, cei ce coboară pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement, utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale, precum şi cei ce pătrund fără echipament adecvat pentru practicarea schiului şi snowboard-ului pot fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 25 şi 200 de lei. De asemenea, persoanele care pătrund fără drept cu ATV-urile sau alte tipuri de vehicule pe pârtiile de schi pot fi sancţionaţi cu amendã de la 1.000 de lei la 5.000 de lei.


Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite