Clasa unde Daria Vişănescu învaţă, închisă timp de şapte zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daria Vişănescu
Daria Vişănescu

Cursurile clasei a VII-a A de la Colegiul Naţional ,,Sabin Drăgoi” din Deva au fost suspendate, după ce Daria Vişănescu, elevă în clasa respectivă, a fost diagnosticată cu virusul AH1N1.

Colegii Dariei Vişănescu au parte de o minivacanţă prelungită. După ce luni şi marţi au avut liber întrucât toţi şcolarii au stat acasă cu ocazia zilei de 1 Decembrie, astăzi, aceştia nu au revenit la cursuri deoarece clasa a fost închisă. După ce Daria Vişănecu a primit confirmarea analizelor, fiind diagnosticată cu gripă nouă, conducerea şcolii a suspendat cursurile.

,,Clasa a VII-a A  a fost dezinfectată şi închisă pe o perioadă de şapte zile. Dezinfecţia a fost făcută şi în internatul şcolii, întrucât eleva în cauză este cazată acolo, deşi în ultima perioadă nu s-a aflat în internat pentru că a fost plecată peste hotare”, a declarat directorul Colegiului Naţional ,,Sabin Drăgoi”, Felicia Adăscăliţei.

Elevii care sunt înscrişi la instituţia de învăţământ amintită se află permanent sub supravegherea medicului şcolar. Personalul medical monitorizează copiii care prezintă simptome de răceală şi viroze respiratorii, pentru a acţiona promt în cazul apariţiei altor cazuri de gripă nouă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite