Cine a bătut pe cine: un bărbat a încasat mai multe lovituri de la iubitul fiicei concubinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal greu de descifrat, aseară, într-o familie din municipiul Vulcan. Un bărbat de 40 de ani a declarat poliţiştilor că a fost bătut de un necunoscut pe care l-a prins în locuinţa concubinei sale în timp ce intenţiona să fure diverse bunuri. Tânărul bătăuş nu este însă chiar străin, pentru că susţine că este iubitul  fiicei concubinei victimei.

Întregul scandal a avut loc în jurul orei 21.20, iar hunedoreanul bătut spune că a fost lovit în cap cu un corp contondent.
 
În urma cercetărilor s-a stabilit că suspectul se afla în vizită la fiica femeii, iar în momentul în care aceasta şi concubinul său s-au întors acasă, între cei trei a izbucnit un conflict spontan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

În urma loviturilor primite, concubinul femeii a fost transportat la Spitalul Municipal Vulcan.  A primit îngrijiri medicale, însă nu a rămas internat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a adăugat Niţu.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite