Cinci hunedoreni reclamă, în medie, zilnic calitatea produselor şi serviciilor achiziţionate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedorenii au primit Ghidul Cumpărătorului.
Hunedorenii au primit Ghidul Cumpărătorului.

Din totalul reclamaţiilor, circa 20 la sută sunt neîntemeiate, deoarece consumatorii nu îşi cunosc drepturile şi obligaţiile care le revin şi nu sunt suficient de atenţi la produsele cumpărate. Cele mai multe nemulţumiri vizează contractele pe care le semnează cu diferite instituţii bancare.

Potrivit directorului cooordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Romi Cărmăzan, de la începutul anului până în prezent, instituţia pe care o conduce a primit aproximativ 200 de reclamaţii din partea consumatorilor hunedoreni. „Sunt zile în care primim zeci de sesizări. Multe vizează contractele bancare, semnate nu de puţine ori pur şi simplu cu ochii închişi”, a declarat Cărmăzan. Acesta a adăugat că, totuşi, numărul reclamaţiilor a scăzut cu 10 la sută faţă de primele două luni ale anului trecut.

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor


Pentru a menţine trendul descendent, CJPC Hunedoara a desfăşurat astăzi o campanie de informare a consumatorilor. Cu ocazia Zilei Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, inspectorii au oferit pliante informative şi i-au pus la curent cu drepturile lor pe hunedorenii care au venit la cumpărături într-unul din hypermarketurile din Deva. „Zilnic, ne trec pragul aproximativ 4.000 de clienţi. Unii dintre aceştia sunt nemulţumiţi de produsele cumpărate, în general de aparatura electrocasnică şi electrică . Uneori, aceasta se mai defectează, iar oamenii vin cu ea înapoi. Este dreptul lor, iar noi încercăm să remediem situaţia, astfel încât clienţii să plece mulţumiţi”, a adăugat Mircea Tand, directorul hypermarketului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite