Cinci răniţi şi şapte maşini implicate într-un accident rutier în lanţ la Săcămaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe DN7, în afara localităţii Săcămaş, a avut loc în această după-amiază un accident rutier în lanţ în care au fost implicate cinci autoturisme şi două microbuze de transport persoane care circulau din direcţia Deva-Arad. 

Din primele cercetări, cauza accidentului o constituie nepăstrarea distanţei în mers, în condiţiile în care primul autoturism (Skoda Octavia înmatriculat în Ungaria) a  frânat, iar celelalte vehicule, aflate în coloană, au intrat în coliziune faţă-spate.



Cinci persoane au fost conduse la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar se pare că sunt în afara oricărui pericol. Trei pasageri în autoturismele implicate, respectiv, Maria P. de 51 de ani, Ioan P., 57 de ani, ambii din comuna Curtea, judeţul Timiş şi Dana B., de 20 de ani, din comuna Bibireşti,  judeţul  Bacău au rămas internaţi în Spitalul Judeţean pentru investigaţii medicale suplimentare.

image


 
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe durata cercetărilor, traficul rutier a fost blocat pe un sens, desfăşurându-se alternativ pe celălalt sens de mers (până în jurul orei 18:25).


image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite