Cele mai importante ştiri din Adevărul de Seară, ediţia Deva-Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hunedorean de 30 de ani, din Petrila, s-a ales cu dosar penal după ce aseară a fost surprins în trafic cu toate că avea permisul de conducere anulat. Bărbatul conducea un ATV.

În aceeaşi situaţie s-a aflat şi un alt hunedorean, de 28 de ani, de data aceasta din Vulcan. A fost depistat la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere.

Amendat din cauza fierului vechi
Un tânăr de 25 de ani a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.500 de lei, după ce a fost prins colectând fier vechi fără a avea autorizaţie. Omul strângea materiale ferose reciclabile din oraşul Uricani, cu intenţia de a le valorifica contracost.

Furt în familie
Acelaşi gând l-au avut şi doi fraţi de 18, respectiv 19 ani din municipiul Brad. Au fost prinşi de forţele de ordine chiar în timp ce predau trei dulapuri metalice tip fişet şi o foarfecă de debitat table unui punct de colectare a fierului vechi. În urma verificărilor s-a stabilit că bunurile au fost sustrase din curtea unei societăţi comerciale din localitate. Pentru fapta lor, cei doi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite