A venit de la Buzău a alimentat cu benzină la Deva și a fugit.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un buzoian, aflat în tranzit prin Deva, a încercat o soluție eficientă pentru a-și face plinul la mașină fără să plătească. A alimentat și a fugit. Din păcate pentru el, s-a bucurat de benzină cale de un kilometru.

Acțiunea buzoianului a avut loc la o stație de carburant din Deva, aseară, în jurul orei 22:00. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani a făcut pliul după care a dispărut.  “Poliția municipiului Deva a fost anunțată de operatorul unei staţii de carburant din Deva, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a alimentat cu benzină autoturismul pe care îl conducea, însă a părăsit staţia fără să plătească. În urma sesizării, autoturismul în cauză a fost oprit de un echipaj al poliţiei la aproximativ 1 km de staţia de carburanţi. Conducătorul auto, Cristian P., de 33 ani, din Buzău, a însoţit poliţiştii la staţia PECO, unde a achitat contravaloarea carburantului, 300 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite