Brokerul devean acuzat că a înşelat 271 de oameni riscă până la 20 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adriana Constantin este va ajunge în faţa instanţei. ARHIVĂ.
Adriana Constantin este va ajunge în faţa instanţei. ARHIVĂ.

Adriana Constantin, fostul director al unei firme de brokeraj din municipiul Deva, a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, sub acuzaţia că a înşelat 271 de persoane care i-au încredinţat banii pentru a-I investi la bursă. Procesul va fi judecat la Tribunalul Hunedoara.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cei care au finalizat rechizitoriul dosarului în care Adriana Constantin apare ca învinuit, prin operaţiunile frauduloase pe care ea le-a efectuat cu sumele primite de la clienţi a produs un prejudiciu de aproape opt milioane de lei.

Acuzată că a indus în eroare 271 de oameni

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că în perioada martie 2002 - decembrie 2008, deveanca Adriana Constantin, în calitate de director al sucursalei Deva a SC Broker SA Cluj-Napoca, a indus în eroare un număr de 271 persoane. A încheiat cu acestea contracte de intermediere a investiţiilor pe piaţa de capital, dar nu a mai înregistrat documentele în evidenţele contabile. Pentru a-I menţine în eroare, brokerul le-a prezentat clienţilor portofolii false care îi confirmau drept investitori.

Clienţi, transformaţi cu acte false în investitori

Adriana Constantin mai este acuzată că şi-a însuşit suma de 879.000 de lei, rezultată din vânzarea pe piaţa de capital a acţiunilor deţinute de către un număr de 79 de persoane. “Pentru a dovedi că a achitat clienţilor sumele rezultate din valorificarea portofoliilor, aceasta a întocmit în fals un număr de 79 de mandate poştale, deşi în realitate banii ajungeau în posesia ei”, se arată într-un comunicat al DNA.
Brokerul devean a fost arestat la data de 30 septembrie. Adriana Constantin a fost trimisă în judecată, la Tribunalul Hunedoara, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată. Pentru aceste infracţiuni ea riscă până la 20 de ani de închisoare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite