Anchetă la cantina socială după ce persoane au reclamat că au găsit bucăţi de şopârlă în supă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Deva a început o anchetă la cantina socială din municipiu după ce două familii au reclamat, joi, că au găsit bucăţi de şopârlă în ciorba servită în cursul zilei de miercuri, reprezentanţii firmei care administrează cantina susţinând că este o "înscenare".

Două dintre cele aproximativ 200 de familii care primesc mâncare de la cantina socială din Deva au reclamat, joi, la Primărie, că în porţiile de mâncare ridicate miercuri au descoperit bucăţi dintr-o şopârlă, acestea sesizând şi Protecţia Consumatorului Hunedoara.

"Mai multe familii am mâncat din aceeaşi mâncare făcută în oală mare. Eu am luat o bucată de carne şi când să iau ciorbă am văzut bucata de şopârlă. Am dat alarma şi vecinii mei au găsit şi ei o bucată în mâncare. Oamenii care apucaseră să mănânce au început să vomite. Ni s-a făcut scârbă", a spus Nicolae M.

Cele două familii au ţinut bucăţile de şopârlă şi au mers cu ele la cantina socială pentru a reclama incidentul.

"Şopârla nu avea cum să ajungă în mâncarea asistaţilor sociali de la noi din cantină. Este o înscenare. Noi îndeplinim toate condiţiile de igienă cerute pentru a ne desfăşura activitatea. Avem probe din mâncare pe care le vom duce la laborator pentru a fi analizate, iar după ce vom primi rezultatul, care clar va arată că în mâncare dată de noi nu a fost şopârlă, îi vom acţiona în instanţă pe cei care au făcut reclamaţie. Nu cerem daune morale, dar vrem să obligăm persoanele să ne spună ce s-a întâmplat de a ajuns şopârla în mâncare", a declarat administratorul firmei care furnizează mâncarea pentru asistaţii sociali din Deva, Nicolae Oprea.

Primăria Deva, care în urmă cu şapte ani a concesionat cantina socială unei firme private, a început o anchetă în acest caz, informează Mediafax.

"Nu ştiu dacă este o făcătură sau nu cu şopârla. În timpul anchetei am constatat că acest contract cu firma respectivă făcut înainte de mandatul meu de primar este unul care nu avantajează comunitatea. Spre exemplu, doar luna trecută (luna iulie - n.r.) firma a primit 200.000 de lei pentru asistaţii sociali de la Primărie. 100.000 de lei s-au întors ca şi rată pentru cantina pe care firma a cumpărat-o tot de la Primărie şi probabil din restul au făcut mâncare şi s-au ales şi cu profit. Noi continuăm ancheta şi într-o săptămână vom da rezultatul. Avem de gând să înfiinţăm un serviciu în cadrul Primăriei de pieţe, târguri şi cantine care se va ocupa de hrana asistaţilor sociali, fără să mai apelăm la intermediari. Va fi o economie la bugetul local", a declarat, joi, primarul municipiului Deva, Petru Mărginean.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite