Alexandru Chiran, electricianul care donează sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoreanul lucrează de aproape 20 de ani ca electrician, iar donator a devenit în urmă cu doi ani, când a oferit sânge unui coleg de serviciu.

Profil
Născut: 21.09.1969, Hunedoara
Studii: Liceul Auto Deva, Şcoala de Maiştri „Matei Corvin” Hunedoara
Experienţă: Electrician
Familie: Divorţat, are un băiat

Are grupa 01, prin urmare poate fi considerat donator universal. „Am început să donez sânge când colegul meu s-a aflat într-o stare gravă. Ar fi trebuit să fac mai devreme acest lucru, dar ştiţi cum e omul, nu se mişcă până când nu se întâmplă ceva rău”, a recunoscut Alexandru. Mai bine mai târziu decât niciodată, ar spune unii. Într-adevăr, aşa este, pentru că de atunci a devenit donator fidel, merge frecvent să dea sânge.

Familist convins

Deşi a terminat Liceul Auto, mecanica nu l-a atras deloc. A visat să devină şofer, dar viaţa i-a rezervat alt drum. „A fi şofer nu înseamnă doar a ţine volanul în mână. E o meserie grea, iar dacă te apuci de ea ai puţine şanse să-ţi întemeiezi o familie”, a precizat acesta. Prin urmare, s-a reorientat. Aşa a ajuns să lucreze în domeniul electricităţii, ramură în care activează de aproape 20 de ani. Colegii şi şefii îl consideră un cadru bine pregătit, pe care pot conta, săritor şi conştiincios. Deşi  din punct de vedere profesional poate fi privit ca o persoană stabilă, când vine vorba de familie Alexandru Chiran spune că a avut o viaţă grea. Întodeauna a dorit să aibă o soţie şi un copil, însă a trebuit să treacă prin mai multe dificultăţi. În urmă cu aproape şase ani a adoptat un băieţel, pe nume Adrian Claudiu. „Nişte prieteni de familie au adoptat un copil cu care veneau în vizită la noi. Am văzut cât de bine s-a integrat copilul în noul mediu şi s-a ataşat de părinţi. Asta mi-a trezit instinctul patern şi am luat decizia de a adopta”, a adăugat hunedoreanul.

Părinte modern

Este de părere că persoanele care dau viaţă unui copil nu au aceeaşi greutate ca cei care îl cresc şi îl educă. Se consideră un părinte modern, motiv pentru care atunci când Adrian a împlinit şase ani i-a spus adevărul. „E un băiat inteligent, a înţeles şi nu a suferit un şoc. Cred că am procedat corect, mult mai bine dacă aş fi făcut asta când ar fi fost mai mare”, a spus Alexandru.  Îşi vede fiul un mare fotbalist, aşa cum se vedea pe sine în copilărie. Nu a reuşit acest lucru, motiv pentru care speră ca visul să i se împlinească prin Adrian. Cu toate acestea, lucrurile nu sunt deloc roz. După 18 ani de căsnicie, Alexandru şi soţia sa au divorţat, iar copilul a rămas la mamă. Totuşi, îl vede periodic, iar legătura părintească nu s-a pierdut. „Eu am avut o copilărie modestă, tocmai de aceea vreau ca el să aibă parte de ceva mai bun”, a mai spus Alexandru.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de des donaţi sânge?
Cât de des se poate, la minimum 60 de zile, conform condiţiile de donare a sângelui.

Din ce cauză aţi divorţat?
Am ajuns la concluzia că eu şi fosta soţie eram firi opuse. Divorţul a fost o perioadă grea. Eu am vrut să slăbesc, însă am uitat să-i spun peştişorului de aur în ce fel. Prin urmare, divorţul m-a lăsat cu 20 de kilograme în minus.

Intenţionaţi să vă înfiinţaţi o nouă familie?

Da. Am cunoscut o femeie înţelegătoare şi drăguţă, care are o fiică ce s-a aflat recent pe podiumul concursului Miss Hunedoara. Chiar dacă nu e perfectă, adică nu are 60-90-60, pentru mine sufletul contează.

Ce-i place

„Îmi plac viaţa de familie, sportul, mişcarea în aer liber. De asemenea, nu mă pot abţine de la dulciuri, fie că este vorba de tort sau de produse de patiserie. Acest obicei l-am moştenit de la copil, de fiecare dată când îi cumpăram bomboane, mâncam şi eu una”, a spus Alexandru.

Ce nu-i place

„Nu-mi place lăcomia, egoismul şi minciuna”, a spus Alexandru.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite