Hunedoara: (VIDEO) Alarmă cu bombă în cartierul ministrului finanţelor
0O geantă abandonată, aseară, pe treptele oficiului poştal situat în cartierul hunedorean unde are apartament şi Gheorghe Pogea, ministrul finanţelor, a produs panică.
Angajaţii poştei au anunţat imediat la 112 despre valiza suspectă, iar la faţa locului au venit paramedicii de la SMURD, pompierii cu o autoutilitară şi mai multe echipaje de poliţie.
Perimetrul a fost izolat, iar lucrătorii oficiului poştal au fost evacuaţi. De altfel, accesul maşinilor pe strada din faţa instituţei a fost restricţionat. Forţele speciale de intervenţie de la SRI şi de la Serviciul Pirotehnic au verificat dacă geanta ar fi putut pune în pericol siguranţa localnicilor.
Geanta era goală
A fost folosit un câine special antrenat pentru a detecta substanţele explozibile, iar valiza a fost radiografiată cu echipamentele pirotehniştilor. În cele din urmă, s-a constat că obiectul nu conţine nimic altceva decât acte, deci nu prezintă pericol. Nu a mai fost nevoie de distrugerea lui.