Acuzație de malpraxis la Petroșani. Un medic ortoped este acuzat că a operat mâna sănătoasă a unui copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Danicu, tatăl unui minor în vârstă de trei ani, îl acuză pe Sorin Brătilă, medic ortoped în cadrul Spitalului din Petroșani, că  i-a operat copilul la mâna stângă deși intervenția chirurgicală trebuia să aibă loc la mâna dreaptă.

Minorul, în vârstă de trei ani suferise o ruptură de ligament la degetul mare al mâinii drepte. După ce i-a fost pusă mâna în ghips, părinții copilului au constatat că durerile deveniseră tot mai mari. Florin Danciu a cerut o trimitere de la medicul de familie și a revenit cu copiul la Spitalul de Urgență din Petroșani. "Am venit la medicul Sorin Brătilă, care ne-a întrebat la care mână are probleme, şi i-am spus clar că este vorba de dreapta. Acesta ne-a spus că trebuie operat. Astfel, după ce am luat trimitere de la medicul de familie şi i-am făcut radiografie, a urmat operaţia”, spune tatăl minorului.
La ieșirea copilului din sala de operație părinţii acestuia au observat, cu stupoare, că intervenţia chirurgicală a fost făcută la mâna stângă! Mai mult, pe timpul cât copilul se afla sub anestezie medicul l-a operat și de început de fimoză, operație care nu se face fără acordul părinților. „L-a operat şi de fimoză, dacă tot era sub anestezie. Noi am aflat abia după operaţie”, a spus mama minorului.
Medicul Sorin Brătilă se apără spunând că a operat copilul după indicațiile din fișa medicală.Părinţii minorului sunt decişi să apeleze la instanţă pentru a li se face dreptate şi intenţionează să depună o plângere şi la Colegiul Medicilor. Managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani, Alin Vasilescu, a precizat că numai Colegiul Medicilor poate stabili dacă a fost vorba sau nu de o culpă medicală. „Cunosc acuzaţiile părinţilor, cunosc faptul că pacientul este operat la mâna stângă şi familia spune că trebuia operat la mâna dreaptă şi din păcate nu am nicio reclamaţie scrisă în baza căreia să declanşez o anchetă. Malpraxisul este decis de Colegiul Medicilor, care decid şi sancţiunea”, a declarat managerul Spitalului de Urgenţă Petroşani. Acesta mai susţine că nu a ştiut că medicul Sorin Brătilă a intervenit chirurgical şi pentru un început de fimoză, intervenţie pentru care avea nevoie de acordul părinţilor copilului.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite