Accident rutier în lanţ pe DN 7: trei maşini tamponate şi o tânără internată în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, un devean a provocat, ieri, o adevărată coliziune pe DN 7. A intrat în maşina din faţa sa, care a fost proiectată într-un alt autoturism.

Prima maşină lovită, la volanul căreia de afla o hunedoreancă de 40 de ani, se afla în coloană la trecerea de nivel cu calea ferată. Femeia nu a apucat bine să realizeze ce se întâmplă pentru că a lovit, la rândul său, maşina pe care o avea în faţă. În urma impactului, o deveancă de 34 de ani, pasageră în primul vehicul lovit, a ajuns în stare gravă la spital.

Potrivit lui Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite