Accident grav pe un viaduct: trei persoane au fost rănite în impactul dintre două maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 25 de ani a provocat un accident de circulaţie cu trei răniţi, după ce s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare, chiar la intrarea pe un viaduct, în apropiere de Petroşani.

Accidentul rutier a fost produs în această după-amiază, pe drumul naţional 66, la intrarea pe viaductul Crivadia.

„Şoferul în vârstă de 25 de ani s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare, iar la revenirea pe sensul său de mers a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 43 de ani, din Petroşani, care circula din sens opus.

În urma accidentului, au fost avariate cele două autoturisme şi a fost rănit grav conducătorul maşinii care circula regulamentar, precum şi doi pasageri, respectiv o tânără de 32 de ani şi un copil de 9 ani, ambii din Petroşani”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Tânărul care a provocat coliziunea va fi cercetat penal.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite