Stiri din Hunedoara

A început procesul celor 20 de membri ai “mafiei cuprului” arestaţi la Hunedoara

21 martie 2010, 08:01 |  Autor: Daniel Guţă | 

Cuvinte cheie: Hunedoara, mafia cuprului, judecătoria hunedoara, arestaţi, ,

Mambrii "mafiei cuprului" susţin că sunt nevinovaţi. Foto: D. G.

Mambrii "mafiei cuprului" susţin că sunt nevinovaţi. Foto: D. G.

 

Dosarul în care 20 de hunedoreni sunt cercetaţi în stare de arest preventiv pentru comiterea a numeroase furturi de materiale feroase din zona industrială a Hunedoarei a fost înregistrat pe rolul judecătoriei din localitate.

Pe Aceeaşi Temă

În cursul zilei de ieri, instanţa Judecătoriei Hunedoara a decis ca hunedorenii, între care şi mai mulţi foşti paznici angajaţi pentru a supraveghea incinta combinatului Arcelor Mittal,  cercetaţi pentru asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni şi furt calificat în formă continuată, să fie judecaţi în stare de arest. Soluţia dată de judecători a fost motivată în majoritatea cazurilor din considerentul că pedepsele prevăzute pentru faptele puse în seama celor 20 sunt de cel puţin patru ani şi pentru că ar exista date conform cărora, dacă ar fi lăsaţi în libertate, aceştia ar comite noi infraciuni.

Magistraţii au respins solicitarea învinuiţilor de a fi judecaţi în libertate şi au fixat următorul termen al dosarului pe data de 18 aprilie.

Hunedorenii acuzaţi de infracţiuni în urma cărora ar fi produs pagube de cel puţin 300.000 de lei se află în închisoare de la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. Anchetatorii au stabilit că persoanele acuzate de furturi de componente de cupru din combinat au comis infracţiunile în ultimele luni ale anului trecut, cu complicitatea unor agenţi ai societăţilor care asigură paza combinatului, plătiţi pentru că “închideau ochii” la furturi.

„După comiterea furturilor, cuprul era valorificat la centrele de colectare a deşeurilor neferoase situate pe raza municipiului Hunedoara prin intermediul a trei complici”, a precizat subinspectorul Bogdan Niţu, de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    A început procesul „mafiei cuprului”, acuzată că a devalizat zona industrială din Hunedoara

    Peste 30 de persoane au fost trimise în instanţă la Judecătoria Hunedoara, fiind acuzate că s-a ...

    FOTO Hunedorenii judecaţi în dosarul „mafiei cuprului” vor mai rămâne în arest

    Un grup de 13 hunedoreni arestaţi în dosarul „mafiei cuprului din Hunedoara” a cerut în această ...

    Dosarul “Hidra”, al mafiei fierului vechi din Hunedoara, a fost reluat la Tribunalul Bistriţa

    Judecarea unuia dintre cele mai voluminoase dosare de crimă organizată instrumentate de procuro ...

    Membrii “mafiei cuprului”, condamnați la zeci de ani de temniță, au fost eliberați pe bandă rulantă

    La un an și jumătate după ce au fost arestați și, între timp, condamnați la pedepse grele cu în ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole