ACCIDENT CU TREI VICTIME: Patru tineri au gonit spre moarte cu un Fiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri au murit iar un al patrulea se zbate între viaţă şi moarte în urma unui cumplit accident de circulaţie produs azi-noapte pe Drumul Naţional 66A din Valea Jiului.

Cei patru tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, aflaţi într-un autoturism Fiat, au intrat pe contrasens, s-au izbit de un microbuz şi apoi au fost proiectaţi sub o conducă de distribuţie a agentului termic.

Două dintre victime au fost pur şi simplu aruncate din maşină de forţa impactului. Pentru ca şi celelalte două victime să fie scoase din autoturismul transformat într-un morman de fier vechi,  mai multe echipe de descarcerare au muncit câteva zeci de minute. Ancheta poliţiştilor arată că şoferul Fiatului, ]n vârstă de 29 de ani, avea viteză prea mare şi a derapat din cauza drumului umed.

image

Un martor care a văzut accidentul a povestit scenele de groază de după accident. Când a coborât să acorde primul ajutor, la faţa locului era un adevărat carnagiu. „Doi dintre cei patru tineri din Fiat au fost aruncaţi afară din maşină şi alţi doi au fost prinşi sub ţeava de termoficare. Unul era într-o baltă proiectat şi celălalt a fost aruncat în faţă.

Cred că a murit pe loc din cauza impactului”, le-a spus acnhetatorilor martorul accidentului. Pentru scoaterea victimelor a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a pompierilor din Petroşani. „În urma accidentului au fost patru victime care au necesitat descarcerare. Operaţiunea a durat deoarece maşina a fost înfiptă în conducta de termoficare”, a declarat, căpitan Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani.

image

Doi dintre cei patru tineri au murit în drum spre Spitalul de Urgenţă Petroşani, iar alt treilea, şoferul Fiatului, câteva ore mai târziu la Spitalul de Urgenţă Petroşani. A patra victimă se zbate între viaţă şi moarte. La Urgenţă a ajuns şi şoferul microbuzului de care s-a izbit maşina celor patru adolescenţi. „Starea este foarte gravă şi nu ne putem pronunţa. Se află în comă şi starea lui este imposibil de apreciat. A mai ajuns şi o a cincia victimă care este în afara pericolului, şoferul din microbuz”, a declarat la câteva ore după accident, medicul de gardă Petrică Corlan, din cadrul Uităţii Primire Urgenţe Petroşani.

image

Şeful Poliţiei Aninoasa, subcomisar Nicolae Airinei sune că din primele cercetări accidentul s-a produs din cauză că şoferul Fiatului nu a adaptat viteza la condiţiile meteo şi a stării drumului care era alunecos, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de microbuz, însp cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la această tragedie. Din cauza accidentului circulaţia rutieră a fost blocată timp de aproape trei ore pe ambele sensuri de circulaţie ale Drumului Naţional 66 A între Petroşani şi Uricani. Totodată, poliţiştii din Aninoasa spun că acest accident este cel mai grav înregistrat în ultimii trei ani pe raza lor de competenţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite