ACCIDENT MORTAL O biciclistă a fost călcată de o şoferiţă pe drumul judeţean 705

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie în vârstă de 35 de ani a murit, aseară, pe drumul judeţean 705 după ce a fost călcată de o şoferiţă de 34 de ani. Victima se afla pe o bicicletă, iar conducătoarea auto nu a putut evita impactul pentru că a observat-o prea târziu.

Accidentul a avut loc în jurul orei 21.00, pe ruta Orăştie-Căstău.

Victima din comuna Beriu mergea pe o bicicletă nesemnalizată corespunzător şi nu purta vestă reflectorizantă.

Persoana în cauză a fost accidentată mortal de un autoturism  condus din sens opus de o femeie în vârstă de 34 de ani. S-a stabilit că şoferiţa a observat la o distanţă mică biciclista ce rula aproape de axul drumului şi nu a mai putut evita impactul. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite