Ziua Consumatorului marcată şi la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 20 de picturi realizate de elevi giurgiuveni cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani au fost expuse astăzi la sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor cu ocazia Zilei Mondiale a drepturilor consumatorilor.

După o scurtă deliberare, juriul format dintr-un reprezentant al CJPC şi o jurnalistă locală, a dat verdictul. Premiul I a revenit elevei Irene Tanilian (11 ani), lucrarea realizată de Raluca Pencea (10 ani) a obţinut premiul al II-lea în timp ce premiul al III-lea i-a revenit lui Florin Chiriţă (10 ani) de la şcoala din comuna Dăiţa. „Lucrările expuse de elevii giurgiuveni au avut ca temă informarea completă, corectă şi precisă, un drept şi o necesitate pentru consumatori” a spus pentru „Adevărul de Seară” comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Giurgiu (CJPC), Anca Brătan. „ Desenele de pe locul I vor fi transmise Organizaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi vor participa la etapa naţională ce se va desfăşura în luna iunie 2011” a mai afirmat comisarul şef Anca Brătan.

Comisarii CJPC au vizitat azi supermarketurile din municipiu

După ora 11.00 comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Giurgiu s-au deplasat la magazinele tip supermarket, unde au oferit giurgiuvenilor sfaturi, consiliere şi pliante reprezentative care marchează Ziua Protecţiei Consumatorilor. Totodată, cumpărătorii au putut depune la reprezentanţii CJPC reclamaţii.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite