Victor Birkle, “omul din umbră” care îi ajută pe actori

Birkle nu şi-a dorit niciodată aplauzele publicului

Ca recuziter, trebuie să găsească mereu soluţii astfel ca obiectele pe care le folosesc actorii pe scenă să se afle exact la locul şi la momentul stabilit.

Meseria pe care Victor Birkle o practică de un sfert de veac fără întrerupere face parte din ceea ce publicul nu vede şi nci măcar nu bănuieşte în legătură cu realizarea unui spectacol. Recuziterul, omul care trebuie să procure “la moment” tot ceea ce îi cere regizorul, nu are una, ci o mulţime de specializări. El este un „meşter bun la toate” şi, după cum mărturiseşte Victor Birkle, „această meserie în slujba teatrului nu s-ar putea face, fără o mare dragoste pentru lumea de pe scenă.”

Şi-a petrecut copilăria în teatru
Când era copil, Victor Birkle venea zi de zi la teatru, cu mama lui care lucra acolo ca îngrijitoare. Şi, fără să-şi dea seama, s-a obişnuit şi el să aibă grijă de  tot  felul de lucruri, de parcă teatrul ar fi fost chiar casa lui. 

„Îmi plăcea foarte mult să asist la repetiţii şi am văzut câtă nevoie aveau actorii, pentru a juca, de un om îndemânatic care să le dea tot ce le trebuia pentru a interpreta un personaj”, îşi aminteşte recuziterul. Crescând în aceast mediu, a decis că mesria de recuziter i se potriveşte şi, după ce în anul 1984 s-a angajat pe acest post, la Teatrul de Revistă „Ion Vasilescu”, nu l-a mai părăsit niciodată.

„Înainte de ‚89 era tare bine. Mai ales, faptul că însoţeam teatrul în turnee, mi-a dat posibilitatea să-mi îmbogăţesc experienţa, dar şi să vizitez întreaga ţară”, mărturiseşte Victor. Dintre amintirile turneelor de altă dată, cea mai dragă îi este cea legată de vizita la Cimitirul Vesel de la Săpânţă. Şi acum zâmbeşte când îşi aduce aminte de textele pline de haz, de pe cruci, prin care ţăranii  reuşeau să sfideze moartea.

 Nu şi-a dorit niciodată aplauzele publicului
Ca recuziter, i s-a întâmplat de multe ori să intre pe scenă, în roluri de figurant. „Am fost şi soldat german şi body gurad şi câte alte personaje, care, intrau în scenă, pentru a da un obiect unui actor sau pentru a schimba aşezarea pieselor de mobilier. Niciodată nu mi-am dorit să fiu şi eu actor. Îi respect pe actori, dar îmi iubesc propria meserie. Şi ştiu că pentru ca o piesă să iasă bine şi rolul meu este unul principal”, afirmă recuziterul Victor Birkle.

„Sunt ca o rotiţă indispensabilă din mecanismul numit spectacol”, mai adaugă el.  Şi, pentru a confirma, nu este nevoie să enumere spectacolele la care a făcut performanţă, pentru că şirul ar fi nesfârşit. „Mai ales astăzi, când sunt aşa de puţini bani, îţi trebuie mult talent ca să te descurci cu tot ce se cere, ca recuzită. De la piese de mobilier, la tot felul de acesorii şi chiar la tot felul de instalaţii”, spune recuziterul.

Întrebări şi răspunsuri
Ce spectacol te-a solicitat mai mult?
„Îmi amintesc de spectacolul “Domnişoara Iulia”, în regia lui Florin Antoniu, pe care Valentin Silvestru ne-a invitat să-l prezentăm, în afara festivalului, la Iaşi, în anii ,90, în cadrul Festivalului Naţional <Ion Luca Caragiale>. Între timp s-a hotărât să intrăm în festival şi a trebuit să aranjăm totul într-o singură noapte. Spectacolul a ieşit foarte bine!
Ce –ţi doreşti, în viitor, din punct de vedere profesional?
Eu iubesc foarte mult teatrul şi ştiu că pentru a face un lucru bun este nevoie de mai mulţi bani, în acest domeniu.
  Ce îi place
Lui Victor îi place să meargă cu prietenii la pescuit, să vizioneze filme şi să asculte muzică, în special, şlagărele anilor 80.
Ce nu-i place
Nu-i place gălăgia, certurile şi nici să se amestece în disputele altora.  “Nu mă bag în scandaluri, îmi displac total, pentru că eu sunt pacifist din fire, aşa că le evit cât pot”, spune Victor Birkle.
Profil
Născut: 7 aprilie 1968, Giurgiu

Studii: Liceul industrial nr.2 din Giurgiu
Profesia: Recuziter la Teatrul Valah
Familie: Căsătorit