VIDEO Bătaie în trafic stopată de poliţiştii giurgiuveni cu focuri de armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă două focuri de armă pentru a calma spiritele (captură zoutube.com)
Poliţiştii au fost nevoiţi să tragă două focuri de armă pentru a calma spiritele (captură zoutube.com)

Un banal accident în care au fost implicate două maşini s-a transformat într-un scandal monstru. Supărate că maşina unui nepot a fost lovită în trafic de un şofer neatent, rudele acestuia au sărit să-l bată pe cel care provocase accidentul. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au fost nevoiţi să tragă două focuri de armă pentru a calma spiritele.

Incidentul a avut loc vineri în comuna giurgiuveană Vărăşti şi a implicat mai multe persoane. Totul a început în momentul în care maşina de teren condusă de un bărbat a lovit, cu spatele, un alt automobil aflat în trafic. Rudele şoferului care conducea maşina avariată au sosit rapid la faţa locului şi au încercat să îşi facă dreptate.

În urma altercaţiei, sora celui care a provocat accidentul a fost lovită în zona feţei. Veniţi pentru a constata accidentul, poliţiştii au descoperit o bătaie în toată regula fiind nevoiţi să tragă două focuri de armă în aer pentru a calma spiritele.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite