„Undă verde” pentru podul de la Grădiştea. Lucrările încep anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Linia de cale ferată Bucureşti – Giurgiu urmează să fie refăcută după şapte ani de la prăbuşirea podului din dreptul localităţii Grădiştea. Guvernul României a aprobat printr.o hotărâre, miercuri, 9 noiembrie, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea podului de cale ferată între staţiile Vidra (judeţul Ilfov) şi Grădiştea (judeţul Giurgiu).

Conform unui comunicat de presă emis în urma şedinţei de Guvern, atribuirea contractului pentru execuţia lucrărilor se va face în urma unei licitaţii deschise, iar contractul se preconizează a fi încheiat până la sfârşitul acestui an, astfel încât execuţia lucrărilor să înceapă în anul 2012.

Proiectul reprezintă de fapt continuarea unei lucrări începute de Nicolae Ceauşescu care dorea apariţia unui pod nou peste râul Argeş.

Lucrările vor presupune, printre altele, reabilitarea infrastructurii podului şi a viaductului existent, construirea de noi viaducte pentru eliminarea terasamentelor înalte, racordarea traseului noii linii ferate pe cea existentă deja şi apărări de maluri în albia râului Argeş.

Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 59 de milioane de euro (fără TVA), iar sursa de finanţare va fi asigurată în urma acordului stabilit cu Uniunea Europeană din fonduri POS-T şi de la bugetul de stat.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite