"Îi dădeam şpagă lui Vasile Marica!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marius Ungureanu, fost şef al Vămii din Giurgiu, a declarat astăzi, că, timp de cinci ani, i-a dat mită preşedintelului SED LEX. Fostul vameş giurgiuvean afirmă că deţine o înregistrare în care angajaţi de la Vama Giurgiu spun că Marica cerea mai mulţi bani şi că era beneficiarul unui sistem bazat pe mită şi corupţie.

UPDATE

Episcopia Giurgiu a reacţionat în urma scandalului apărut în presă cu privire la fostul şef al Vămii Giurgiu, Marius Ungureanu şi neagă orice legătură cu acesta. Mai mult, reprezentanţii instituţiei spun că imobilul situat în şoseaua Bucureşti, nr. 81, din municipiul Giurgiu a fost achiziţionat de către Episcopia Giurgiului în anul 2006, în acest sens Episcopia contractând un credit ipotecar în valoare de 750.000 euro. Rambursarea ratelor la acest credit s-a realizat prin eforturile susţinute ale clericilor din Episcopia Giurgiului. “Achiziţionarea imobilului s-a făcut în urma publicării ofertei de vânzăre într-o revistă cu tematică imobiliară, bineînţeles după o prealabilă evaluare (la cererea Episcopiei Giurgiului) făcută de personal specilizat din cadrul firmei Smith & Smith, care a evaluat imobilul la suma de 920.000 de euro (fără a se ţine cont de vegetaţia existentă în curtea imobilului)”, se specifică într-un comunicat de presă, publicat astăzi de Episcopia Giurgiu.
“În ceea ce-l priveşte pe domnul Marius Ugureanu, Episcopia Giurgiului şi reprezentanţii ei nu au avut şi nu au nicio legătură cu acesta. Din păcate jurnaliştii au lansat şi informaţia neveridică, neverificată şi incorectă cu privire la faptul că domnul Ungureanu ar ocupa un post de preot într-o comună din apropierea municipiului Giurgiu, lucru neadevărat şi posibil de verificat printr-o simplă consultare a sematismului Episcopiei Giurgiului, publicat pe site-ul instituţiei noastre”, au mai spus reprezentanţii Episcopiei Giurgiu.

Potrivit afirmaţiilor lui Marius Ungureanu, liderul de sindicat SED LEX, Vasile Marica, ar fi organizat şi ar fi fost " principalul beneficiar al unui sistem bazat pe mită şi corupţie" pentru promovare şi menţinere în funcţii. Marius Ungureanu a fost angajat al Vămii Giurgiu din 1990 până în 2003, mai întâi ca lucrător vamal, şef de tură şi apoi ca şef de vamă. Acesta susţine că sunt implicate şi alte nume importante ale oraşului,. precum Robert Cristoi.

"În 1996, l-am cunoscut pe domnul Marica Vasile. Prezentându-se ca un om cu relaţii şi cu putere în Direcţia Vămilor de atunci, în perioada 1997 - 2002 i-am dat bani, vreo 2.000 - 2500 de dolari pe lună, eu împreună cu Cristoi Robert, care îi dădea aceeaşi sumă, şi cu Ciobanu Eugenia, lidera de sindicat din fosul sindicat Unirea (actualul Sed Lex). Ea nu ştiu cât îi dădea, avea altă relaţie cu el. A locuit într-un apartament al lui. Marica a înfiinţat, a organizat şi este principalul beneficiar al acestui sistem”, a afirmat Ungureanu în cadrul unei conferinţe de presă.

Vasile Marica neagă toate acuzaţiile fostului şef al vămii.

“Omul ăsta n-are nici o treabă cu mine. Practic, astăzi, a confirmat că fură. Mie nu mi-a dat nimic. Eu l-am dat afară de mai multe ori din birou pentru că vroia să mă înregistreze cu telefonul”, a spus pentru “Adevărul de Seară”, Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.

Bani pentru funcţii

Banii pe care Ungureanu i-ar fi dat lui Marica erau folosiţi drept “garanţie” pentru asigurarea postului atunci când se făceau restructurări, pentru promovarea într-o funcţie mai înaltă şi chiar pentru menţinerea pe funcţie.
“Eu şi Cristoi mergeam lunar şi îi dădeam bani... Oamenii nu vor să vorbească  pentru a nu suporta consecinţele. Pe acest lucru se bazează şi Marica", a mai spus Ungureanu. Prefectul judeţului Giurgiu, Robert Cristoi, nu a putut fi contactat de reporterii ziarului "Adevărul de Seară".

Mai mult, Vasile Lincu, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, a spus că Marius Ungureanu va da publicităţii înregistrarea audio dintre Vasile Marica şi fostul şef al Vămii Giurgiu.

“Sunt implicate persoane sus-puse, înregistrarea confirmă cele spuse de Marius Ungureanu. El se va supune detectorului de minciuni, în direct, la televiziune. Niciun om nu e nebun să recunoască că a dat şi a luat şpagă, Ungureanu a făcut asta”, a spus Vasile Lincu.

Profil de vameş şpăgar

Marius Ungureanu a fost şeful Vămii Giurgiu în perioada în care Dinu Gheorghe(zis Dinu Vamă) a condus Autoritatea Naţională a Vămilor. Ungureanu ar fi fost implicat în mai multe scandaluri legate de contrabandă şi trafic de droguri şi a fost chiar condamnat la închisoare pentru una din aceste infracţiuni. Vasile Marica a cerut sancţionarea lui Ungureanu şi eliberarea sa din funcţie. În 2003, şeful Vămii a fost arestat şi condamnat pentru trafic de ţigări. După ce şi-a săvârşit pedeapsa, Ungureanu a intrat în rândul preoţilor, el fiind şi absolvent al Facultăţii de Teologie. Potrivit unor surse neoficiale, Episcopul Ambrozie i-ar fi cumpărat casa acestuia pentru o sumă imensă, de peste 750.000 de euro, vila fiind trasformată ulterior în loc de cazare pentru măicuţe.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite