Trei teleormăneni au fost prinşi la furat în Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
.
.

Bărbaţii au spart casa unui giurgiuvean din comuna Ghimpaţi şi i-au furat acestuia aparatura electronică în valoare de 12.000 lei. Acum sunt ceretaţi pentru furt calificat şi violare de domiciliu.

Ultimele zile din 2010 au fost cu ghinion pentru trei tineri din mai multe comune din Teleorman. Aceştia au fost opriţi în trafic, pe DN6, în noaptea de 29 decembrie, de către poliţişti din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă, jandarmi giurgiuveni şi poliţişti din cadrul postului comunal Ghimpaţi.
La un control extins asupra autoturismului Renault, înmatriculat în Franţa, oamenii legii au găsit două topoare, o cagulă şi o pereche de mănuşi din piele.
În aceeaşi noapte, teleormănenii au intrat în curtea lui Vasile B. din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu,  şi au sustras aparatură electronică de 12.000 lei, folosind un levier pentru forţarea ferestrei locuinţei.
Bunurile au fost recuperate în totalitate şi predate părţii vătămate.     
Pentru toţi trei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a dispus măsura preventivă, obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 zile, fiind cercetaţi pentru furt calificat şi violare de domiciliu.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite