Tragedie în localitatea giurgiuveană Ghimpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un al treilea bebeluş se află internat la secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Giurgiu. Situaţia incredibilă i-a luat prin surprindere şi pe medici. Unul dintre angajaţii spitalului din Ghimpaţi susţine că este pentru prima dată când la un interval de numai două ore, au fost aduşi doi bebeluşi care au decedat ulterior.

În urma restructurării sistemului medical efectuat de Ministerul Sănătăţii, spitalul din Ghimpaţi va fi transformat în cămin de bătrâni, în acest moment nemaifăcându-se internări. „Vineri a fost ultima zi în care au fost făcute internări. De la 1 aprilie spitalul va deveni cămin de bătrâni” a explicat aceeaşi sursă. Sâmbătă dimineaţă, familia Piteşteanu din Ghimpaţi şi-a adus cele două fetiţe gemene în stare foarte gravă la spitalul din localitate. Medicul de gardă a cerut ajutorul colegilor săi de la Giurgiu, aceştia trimiţând o Ambulanţă care să salveze viaţa celor două micuţe.
Pentru unul dintre bebeluşi nu s-a mai putut face nimic în ciuda metodelor de resuscitare. „Bebeluşii au fost aduşi în jurul orei 6.20. Unul dintre ei era în stop cardio-respirator şi avea deja lividităţile cadaverice instalate. Din păcate, nu am mai putut face nimic pentru el” a declarat purtătorul de cuvânt al SJU, Elisabeta Bene, cea care se afla de gardă în dimineaţa tragediei. Cea de-a doua fetiţă a supravieţuit fiind internată la Terapie Intensivă. „În acest moment se simte foarte bine. Va mai sta internată la noi cam o săptămână. Este singură deocamdată pentru că părinţii sunt la înmormântare cu primul copil”.
După numai o oră, Ambulanţa a fost din nou solicitată la Ghimpaţi pentru un caz asemănător. O fetiţă în vârstă de două luni şi două săptămâni a fost adusă la SJU însă medicii nu au făcut altceva decât să constate decesul.

Mama gemenelor a cerut externarea

Elisabeta Bene susţine că de la începutul anului şi până acum, secţia de pediatrie din cadrul SJU Giurgiu s-a confruntat cu o avalanşă de bronho-pneumonii, viroze şi afecţiuni pulmonare în rândul bebeluşilor aflaţi în primele luni de viaţă, o parte dintre aceştia necesitând spitalizarea.
Cele două gemene (care au fost născute prematur) au fost internate împreună cu mama lor la spitalul Budimex din Capitală cu bronho-pneumonie. La mijlocul săptămânii trecute, în plin tratament, femeia şi-a luat copiii şi a plecat spre Ghimpaţi acolo unde o rudă de-a sa decedase în urma unui accident de maşină. Se pare că starea bebeluşilor s-a înrăutăţit pentru că tratamentul a fost întrerupt. Conform directorului Spitalului Budimex, Radu Tăbăcaru, externarea s-a făcut la cerere. Pentru că nu ştie sau să citească, femeia s-a semnat cu ajutorul amprentei.
Datorită faptului că gemenele provin dintr-o familie de rromi, medicii din Ghimpaţi spun că igiena bebeluşilor a fost una precară, de la alimentaţie până la nivelul de trai. „În Ghimpaţi avem o problemă cu aceşti copii. Mulţi dintre părinţi sunt analfabeţi şi i-au conceput la vârste fragede. Ei au tot felul de reguli, până la şase luni nici măcar nu îi spală. Ne este foarte greu să îi şi consultăm”.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite