Tir răsturnat la Vamă
0
Călătorie cu peripeţii în Giurgiu pentru un şofer turc. În această dimineaţă, bărbatul în vârstă de 39 de ani aflat la volanul unui TIR încărcat cu materiale textile pe care le ducea în Capitală, n-a adaptat viteza în curbele din apropierea Vămii Giurgiu şi s-a răsturnat în şanţ.
Evenimentul s-a produs pe Drumul Judeţean 507. Conducătorul auto nu a fost rănit, iar autoturismul a fost repus în circulaţie în câteva ore, potrivit agentului şef al Poliţiei Rutiere Giurgiu, Petrică Polifron. „Accidentul s-a produs în apropiere de parcarea tiriştilor, la ieşirea din Vamă. Şoferul turc nu a fost rănit pentru că autovehiculul s-a răsturnat pe partea dreaptă. Bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, dar a fost şi ceaţă, deci vizibilitate redusă. Am adus o macara pentru repunerea TIR-ului pe şosea”, a spus Polifron. A fost nevoie de mai bine de şase ore ca mastodontul să fie repus în circulaţie.