Ţine în mână o gospodărie întreagă în ciuda faptului că are peste 200 de kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudia Miţoi, una dintre cele mai „grele” persoane din judeţul Giurgiu, a explicat pentru „Adevărul de Seară” cum decurge o noapte şi o zi din viaţa sa. Spune că din cauza căldurii nu poate dormi şi nici nu se poate deplasa foarte mult.

 „Azi-noapte nu am putut să dorm deloc. Am ieşit afară, m-am aşezat pe prag şi am început să plâng din cauza durerilor de picioare” afirmă femeia care a fost ajutată de fiică şi de o nepoată care i-au aplicat comprese toată noaptea. În ciuda faptului că nu a dormit prea mult, femeia s-a trezit în jurul orei 5, frământând cocă pentru a face pâine. „Am băut foarte multă apă şi cafea. Până la ora 14.00 nu mănânc nimic, iar apoi încerc unul sau maxim două feluri de mâncare. Soţul meu mănâncă mai mult decât mine şi nu se îngraşă deloc” afirmă Claudia.
Din cauza bolii de care suferă, femeia iese foarte rar din curte. „La Giurgiu am mers ultima dată în decembrie, însă cu Salvarea” spune femeia care are o problemă şi când vine vorba de vestimentaţie. „Nu găsesc haine pe măsura mea. Fac comandă la o croitoreasă din sat care lucrează în Giurgiu şi mă ajută cu hainele însă se consumă foarte mult material. Uneori mai apelez şi la magazinele second-hand” afirmă Claudia Miţoi.
La nivelul judeţului Giurgiu nu există o statistică referitoare la persoanele care suferă de obezitate morbidă.  Conform doctorului Gelu Popescu Guinea, şeful  Centrului Judeţean de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Giurgiu, într-un an vin foarte puţine persoane cu astfel de probleme fie din cauza ruşinii fie din aceea că nu consider obezitatea o boală.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite