Ţigările, parfumurile şi articolele de îmbrăcăminte, cele mai traficate produse în vama Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Produsele contrafăcute sunt distruse într-un loc special amenajat aparţinând IJPF Giurgiu
Produsele contrafăcute sunt distruse într-un loc special amenajat aparţinând IJPF Giurgiu

De la începutul anului, poliţiştii de frontieră au confiscat aproape 10.000 de pachete de ţigări, peste 1.300 de parfumuri şi cosmetice contrafăcute la care se adaugă alte câteva sute de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte de contrabandă.

Valoarea totală a prejudiciului creat statului român prin infracţiunile de contrabandă este de peste 200.000 lei la care se adaugă furturile de maşini în valoare de 2,3 milioane de lei.

Românii sunt extrem de inventivi când vine vorba de a-şi ascunde marfa. În general, sub privilegiul statutului de turist, oamenii se întorc acasă cu marfa ascunsă în cala autocarului.

Odată ajunşi în punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, călătorii încearcă să se comporte ca şi cum n-ar avea nimic de ascuns însă atunci când poliţiştii de frontieră trec la verificarea autocarului, proprietarii bunurilor nedeclarate devin agitaţi iar emoţiile îi trădează.

Avalanşă de infracţiuni
Inspectorul şef Marian Ţărăscu, şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Giurgiu susţine că în prima jumătate a anului, procentul infracţionalităţilor descoperite la vamă a crescut cu 130% faţă de 2010.

“De obicei, infracţiunile încep să apară după lunile februarie-martie atunci când timpul se îndreaptă iar infractorii nu mai sunt ţinuţi în loc de zăpadă sau viscol. Până în acest moment, am înregistrat aproximativ 180 de infracţiuni din toată paleta de contrabandă. Am descoperit droguri, armament, ţigări şi foarte multe maşini care figurau furate. Am depăşit procentul de 130% la toţi indicatorii faţă de 2010”, a completat cms. şef  Marian Ţărăscu, şeful IJPF.

De unde vin ţigările de contrabandă
Potrivit reprezentanţilor IJPF Giurgiu, aprovizionarea cu ţigări de contrabandă se face în special din Grecia, Bulgaria şi Turcia. În timp ce românii încearcă să plaseze produsele de contrabandă pe piaţa din întreaga ţară, bulgarii aleg  ca punct de “desfacere” Giurgiu sau Bucureşti.

Cel mai recent caz este al unei bulgăroaice, în vârstă de 37 ani, din Ruse, care vroia să vândă 150 de cartuşe de ţigări pe piaţa neagră din Bucureşti. Planul său nu a putut fi dus până la capăt datorită poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor Giurgiu.

Conform poliţiştilor giurgiuveni, „marfa” provenea din contrabandă, prejudiciul cauzat bugetului de stat ridicându-se la aproximativ 13.000 de lei. Femeia este cercetată acum în stare de libertate pentru contrabandă, evaziune fiscală şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 de ţigări.

Nu eticheta face haina
Preferatele contrabandiştilor rămân hainele şi parfumurile. Acestea pot fi plasate uşor şi de obicei imitaţiile nu pot fi deosebite prea uşor de original. Ieri, un alt român s-a gândit că poate scăpa de vigilenţa poliţiştilor de frontieră din vama Giurgiu şi a vrut să introducă în ţară mai multe parfumuri şi încălţăminte, toate contrafăcute. Marfa bărbatului a fost descoperită însă în urma controlului de rutină în cala autocarului.

Cele 80 de flacoane de apă de toaletă şi 196 de perechi de pantofi sport contrafăcute, în valoare de 38.600 lei, au fost confiscate.

De la începutul anului şi până acum, au fost descoperite în punctul de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, 38 de maşini care figurau în bazele de date ale poliţiei de frontieră ca fiind furate. Cele mai multe dintre ele au fost maşini de lux, remarcându-se Mercedes, BMW X5 şi X6. Valoarea totală a acestora se apropie de 2,5 milioane lei.

Cei care apelează la astfel de practici sunt în general bărbaţi, trecuţi de 30 ani, şi care vin din oraşele aflate la graniţele aflate cu Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova.

900.000 pachete cu ţigări, în valoare de 1.000.000 euro este captura record a poliţiştilor de frontieră din Vama Giurgiu descoperită în octombrie 2010.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite