Tică Lumînare – giurgiuveanul care ţine aprinsă flacăra folkului

Este artistul care îi încântă de şapte ani pe bucureşteni în cluburi precum „Expirat”, „E... varză” sau „Rock’n Regie”. Cu o atitudine nonconformistă şi un stil inconfundabil, giurgiuveanul creează o atmosferă de vis cu ajutorul chitarei sale Godin A6Ultra şi al glasului de folkist adevărat.

A părăsit oraşul natal în favoarea Bucureştiului, în 2010, pentru a-şi câştiga existenţa exclusiv din muzică şi nu regretă pasul făcut.

Se simte un artist împlinit care crede în ascensiunea folkului. „Deşi este genul cel mai vitregit de mass-media, în underground, în cluburile din Bucureşti, folkul deţine supremaţia în ceea ce priveşte numărul de concerte. Orice club sau bar care are un spaţiu şi sunet poate organiza seri de folk” susţine muzicianul.

Chiar dacă pe linie genetică nu a existat cineva care să „facă” muzică, dragostea pentru aceasta a prins rădăcini în familie, „vinovată” fiind mama viitorului artist. „Mamei îi plăcea şi îi place să asculte şi să fredoneze romanţe, tangouri şi chiar unii cântăreţi de muzică populară mai veche. Pe unul dintre preferaţii mei, Cristian Vasile, l-am descoperit printre albumele ei” afirmă Tică Lumînare.

La cultura muzicală a tânărului au contribuit şi prietenii, giurgiuveanul crescând cu trupe şi artişti precum The Rolling Stones, Eagles, The Beatles, Dire Straits, Jimi Hendrix, Scorpions, Metallica sau Bon Jovi.

Iniţiat în folk de „Cenaclul Flacăra”
A descoperit folkul în anii ’80 odată cu apariţia Cenaclului Flacăra, şi a fost dragoste la prima... ascultare. „Am simţit în acel moment că este muzica în care mă regăsesc, care mă reprezintă şi în care mă pot exprima cel mai bine având la bază un vers de calitate şi un mesaj pe măsură” explică Tică Lumînare cel care spune că de-abia la 18 ani a putut să se apuce de muzică dintr-un motiv cât se poate de simplu: atunci a făcut rost de prima chitară.

„Era cea mai ieftină chitară românească de-atunci, de mărime 1/3, luată de la second-hand. Ţin minte şi acum preţul: 383 de lei. A fost ca un vis împlinit. M-am putut apuca de chitară. Nu conta preţul sau mărimea, dacă era nouă sau veche. A fost cadoul meu de majorat” spune Tică.

Amprenta lăsată de Cenaclul Flacăra, l-a determinat să ducă mai departe melodiile care făceau tineretul să vibreze atât înainte cât şi după Revoluţie. A cântat de patru ori alături de Cenaclu, cel mai recent pe 1 august 2010, în ultimul spectacol înainte de trecerea în nefiinţă a lui Adrian Păunescu.

„Am făcut o promisiune la căpătâiul lui Adrian Păunescu, eu şi alţi colegi, că vom duce mai departe Flacăra vie aşa cum vom putea fiecare” susţine Tică. În concertele pe care le susţine, repertoriul său este împărţit în două: creaţii proprii şi melodii apaţinând Cenaclului Flacăra.

A înfiinţat „Vacanţa Muzicală”
Devenit colaborator al Casei de Cultură din Giurgiu în anul 1992, a reuşit să creeze o emulaţie în special pe plan muzical prin înfiinţarea trupelor Karma (iniţial Simbioze) şi Karma Junior (iniţial Pinocchio) devenite cunoscute nu numai pe plan local ci şi naţional. În afară de acestea, Tică Lumînare a mai înfiinţat, printre ele, clubul de turism „Amurg”, festivalul de folk „Floare de colţ” şi festivalul de muzică uşoară „Stelele Dunării”.

Mutarea la Bucureşti l-a determinat să pună în practică un alt proiect alături de Radu Pietreanu (Vacanţa Mare) şi Mihai Napu (trupa Totuşi) şi să pregătească o serie de alte surprize. „A fost un proiect de stand-up comedy & music numit «Vacanţa Muzicală», un fel de Vacanţa Muzicală. Am şi alte lucruri în plan dar voi povesti la momentul oportun”.

În viaţă se ghidează după motoul „Valoarea reală a unui om este dată de înălţimea realizărilor sale”. Spune că acesta reprezintă o concluzie a experienţelor pe care le-a trăit, o sinteză realistă. „Valoarea unui om nu stă în grosimea portofelului, nici în funcţiile părinţilor şi nici măcar în apariţiile în mass-media... Faptele trebuie să vorbească despre tine, nu tu” conchide artistul.

Dezamăgit de autorităţile locale
Întrebat dacă este mândru de faptul că este giurgiuvean,  Tică Lumînare susţine că are o relaţie specială cu oraşul nu însă şi cu anumite persoane pe care le consideră responsabile pentru faptul că artiştii de valoare ai municipiului sunt mai apreciaţi în afara Giurgiului decât în interior.

“Dacă sunt mândru că sunt giurgiuvean? Nu ştiu cum sa răspund ca să nu deranjez orgoliul cuiva. Personal nu am mai fost solicitat sa cânt în Giurgiu din 2003, deşi autorităţile au băgat miliarde în spectacole. În loc să încurajeze şi să ajute artiştii locali, au împărţit banii cu artiştii din Bucureşti” spune Tică Lumînare.

Acesta susţine că oraşul natal îi este drag şi că nu îi este ruşine să spună celor din jur că provine dintr-un municipiu frumos, încărcat de istorie. Deşi mai rar, vin în Giurgiu atunci când pot şi mă simt bine lângă familie, prieteni şi foşti colegi. Merg în locuri dragi de care mi-e dor, dar nu ştiu dacă am cu ce ma mândri! Am făcut multe pentru Giurgiu fără a cere ceva în schimb, inclusiv mapa turistică pe care ar fi trebuit autorităţile să o facă. Din păcate, răutatea unor oameni şi laşitatea altora nu mă pot face mandru” conchide artistul.

Profil
NĂSCUT: 18 iulie 1967, Giurgiu.
STUDII: Facultatea de Sociologie-Psihologie, specializarea psihologie din cadrul Universităţii „Spiru Haret”, Bucureşti.
FAMILIE: Necăsătorit, mai are un frate (Gelu) şi două surori (Pompi şi Vali).

CE-I PLACE: „Sunt multe lucruri care-mi plac dar din păcate pe unele nule-am putut face, iar altele nu le mai fac din diverse motive” susţine folkistul giurgiuvean care este atras de călătorii şi drumeţii (înfiinţând la un moment dat un club turistic), dans şi arte marţiale.
CE NU-I PLACE: „Nu-mi place prostia şi consider că nivelul societăţii româneşti actuale se datorează în mare parte acesteia. Conform principiului dialecticii cauză-efect, dacă nu ar exista proşti nu ar exista nici escroci indiferent că ei sunt sentimentali, politici, economici sau sociali” crede Tică.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Ne puteţi spune câte ceva despre discografia dumneavoastră?
Am scos până acum şapte albume: „Când lumina va veni” şi „Sfinte cântece îngheţate” (cu Karma), „Dreptul de-a trăi”, „Stele de gheaţă” şi „Mamaia, Mamaia” (cu Karma Junior), „Fiii Amurgului” şi „Câte Ceva” (solo). Mai am piese pentru trei albume dar rămâne de văzut de voi face.

Care este melodia cea mai apropiată de sufletul dumneavoastră?
Referindu-mă la piesele proprii, în fiecare din ele este o clipă din viaţa mea, o bucată din mine chiar dacă ele nu au aceeaşi valoare artistică. Îmi este foarte greu să fac o clasificare după criteriul „suflet”.