Sume „după ureche” percepute de preoţii giurgiuveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi preoţi, atât din municipiu, cât şi din judeţ, sunt acuzaţi de enoriaşii lor de faptul că fac încasări fără a emite chitanţe. Dovezile sunt, de cele mai multe ori, în vilele opulente sau în limuzinele pe care le conduc. În cele mai multe cazuri, acuzaţiile vin din partea locuitorilor din mediul rural, acolo unde unul sau doi preoţi parohi „fac legea”.

Nu de puţine ori, locuitorii din municipiu, dar şi din judeţ, s-au plâns de faptul că unii preoţi profită de pe urma evenimentelor importante din viaţă (botez, nuntă sau chiar înmormântare) şi îi „taxează” cu preţuri, de cele mai multe ori, mult peste tariful normal perceput de biserica ortodoxă.
Dacă pentru evenimentele fericite (nuntă sau botez) tarifele nu sunt întotdeauna exorbitante, oscilând între două sute şi trei sute de lei, de multe ori achitate contra unei chitanţe, nu acelaşi lucru se poate spune despre înmormântare.
Pe principiul „mortul trebuie îngropat”, multe feţe bisericeşti impun tarife ce depăşesc trei sute de lei. Desigur, în majoritatea cazurilor, fără vreo chitanţă. Sau, dacă se eliberează această chitanţă, suma înscrisă este, de multe ori, chiar de zece ori mai mică decât cele solicitate de preoţi.

Citeşte în noul număr al ziarului „ADS Giurgiu” de mâine, 1 septembrie, care sunt bisericile unde preoţii „jonglează” cu taxele, care sunt tarifele percepute, şi ce spun reprezentanţii Episcopiei Giurgiu.


Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite