Strada Gării din Giurgiu va deveni stradă pietonală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform autorităţilor locale, municipiul Giurgiu va  beneficia în acest an de cea de-a doua stradă pietonală. După bulevardul Mircea cel Bătrân închis circulaţiei în 2010, se pregăteşte strada Gării.

„După terminarea lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare, vom demara acest nou proiect” a declarat astăzi pentru „Adevărul de Seară” Mircea Cioclu, director tehnic în cadrul Primăriei Giurgiu. Conform acestuia, planul privind strada pietonală a fost deja adoptat şi că întreaga operaţiune va dura aproximativ patru luni, urmând să fie finalizată în acest an.

Mircea Cioclu susţine că strada va fi pavată cu dale speciale (aproximativ 7.000 de metri pătraţi), vor exista rigole de preluare a apei pluviale iar circulaţia va fi închisă urmând ca traficul să fie deviat pe rute ocolitoare. „Singura excepţie privind circulaţia o vor avea maşinile care aprovizionează magazinele de pe stradă, însă acest lucru va putea fi făcut numai într-un anumit interval orar” a mai spus Mircea Cioclu care susţine că la intrarea pe strada Gării dinspre şoseaua Bucureşti va fi amenajată o nouă parcare.

În opinia autorităţilor transformarea străzii Gării într-o stradă pietonală va aduce numai beneficii pentru comunitate. Pe lângă aspectul estetic şi ideea de „promenadă”, strada va putea fi exploatată mai bine de comercianţi care îşi vor putea deschide terase şi  restaurante.

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite