Silvia Mariana Clejanu – profesoară de istorie şi „tuşieră” în judeţ

Tânăra giurgiuveancă este unul dintre cei mai experimentaţi şi respectaţi arbitri de linie din judeţ, împărţind de şase ani dreptatea pe terenurile de fotbal din judeţ.

Este una dintre puţinele femei arbitru din judeţul Giurgiu, şi totodată cea mai veche în această breaslă. A fost îndrumată către arbitraj de mama sa, care ulterior a regretat că i-a vorbit fiicei sale despre faptul că Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Giurgiu face înscrieri.

„Mi-a plăcut să fac mişcare încă de mică. Trăind la ţară, mi-a fost uşor să fac acest lucru. La fotbal am început să mă uit din generală. Ţin minte că în loc să învăţ pentru examenul de capacitate, eu urmăream Euro 2000 la TV” îşi începe povestea Silvia Clejanu. Aceasta spune că avea 16 ani atunci când s-a înscris la cursurile organizate de AJF. După puţin timp a devenit arbitru asistent. „Ţin minte şi acum acel meci: Floreşti cu Iepureşti în divizia Onoare. Era în martie şi ţin minte că am răcit bine” zâmbeşte tânăra care susţine că nu a regretat niciun moment pasul făcut. „Fotbalul nu este un sport periculos. Este nevoie doar de mai multă educaţie şi bun simţ. Dacă aş fi pusă din nou în situaţia să aleg, tot asta aş vrea să fac” spune ea. diplome. În cei şase ani de activitate ca tuşier pe terenurile de fotbal din judeţ, Silvia a fost inclusă de două ori în brigada anului (2008, 2010) şi a primit cinci diplome. Acum este hotărâtă să facă saltul către un eşalon superior.

Profa din teren

„Am mai încercat acest lucru în anul 2008, însă atunci m-a trădat pregătirea fizică. La testele teoretice nu am probleme, însă cele fizice îmi dau mari bătăi de cap. De data aceasta voi trage mai mult. Am deja şase ani de când sunt în arbitraj şi nu vreau să intervină rutina” explică Silvia care după terminarea facultăţii a devenit profesor de istorie. „Istoria mi-a plăcut dintotdeauna, iar rolul de profesor cred că mă reprezintă foparte bine pentru că îmi place să lucrez cu elevii. Predau în satul Chiriacu, iar baieţii din clasă mă ştiu şi de la fotbal pentru că evoluează în campionatul rezervat juniorilor” se mândreşte Silvia.
Tânăra spune că a fi arbitru în judeţ este o adevărată aventură. Mai ales dacă eşti femeie. „Oamenii au idei preconcepute şi nu ezită deloc să ne facă în toate felurile deşi marea majoritate nu au habar de reguli. Alţii încearcă să ne intimideze. Spre exemplu, la un meci, în spatele meu era un bărbat care avea două bâte şi le lovea una de alta” explică Silvia care în ciuda problemelor nu a refuzat nicio delegare. „Au fost meciuri în care centralul a fost bătut, iar spectatorii au intrat pe teren. Chiar dacă până acum nu am fost lovită, au fost momente în care mi-a fost frică. Am reuşit totuşi să merg mai departe” afirmă Silvia care vorbeşte şi despre condiţiile vestiarelor de la ţară. „Puţine echipe au vestiare bune pentru arbitri. De multe ori ne schimbăm în maşină” zâmbeşte ea.

NĂSCUTĂ: 22 aprilie 1988, Giurgiu.
STUDII: Absolventă a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti (2009), actualmente masterantă la aceeaşi facultate.
FAMILIE: Necăsătorită, are un frate mai mic, Marius (21 de ani).

CE-I PLACE: Silviei îi place să urmărească la televizor majoritatea sporturilor, să citească, să vizioneze filme şi să fie înconjurată de foarte multă lume. „Sunt atrasă de literatura clasică, unul dintre romanele mele favorite fiind «Anna Karenina» de Lev Tolstoi. Genul de film care îmi place este cel poliţist” afirmă tânăra.
CE NU-I PLACE: „Nu îmi place să ies în evidenţă, prefer să rămân în anonimat decât să fac o impresie proastă” spune Silvia, cea care subliniază că îi displace răutatea oamenilor din jur. „Un alt lucru care mă deranjează este faptul că există idei preconcepute despre arbitri. Suntem catalogaţi după breaslă, nu după ceea ce facem” mai spune Silvia.

Cum sunt remuneraţi arbitrii în judeţ?
Depinde de categorie. La „Onoare” baremul este de 70 de lei, iar la „Liga a IV-a” 80 de lei. Într-o lună competiţională poţi prinde şi opt delegări. Se câştigă bine, însă câte trebuie să suportăm pentru banii ăştia...
O amintire plăcută din arbitraj?
Sunt şi amintiri plăcute. Aproape de suflet mi-a rămas un meci amical disputat în anul 2009, în Bulgaria. La centru a oficiat un arbitru bulgar, iar la tuşe am fost eu şi Oana Mârzac. A ieşit totul bine, iar după meci, am fost să vizităm o peşteră situată în apropiere de Ruse.