Săndica Apostol, povestea vieţii care bate filmul

În ciuda încercărilor grele ale vieţii, giurgiuveanca a continuat să privească viaţa într-un mod pozitiv şi s-a refugiat în mijlocul elevilor. A înfiinţat o revistă şcolară şi a pus bazele unui festival interjudeţean de muzică şi dans.

Viaţa giurgiuvencei s-ar putea încadra cu siguranţă în paginile unui roman sau în scenariul dramatic al unui film.
Născută în comuna Gostinu, judeţul Giurgiu, Săndica se aminteşte ca fiind un copil model, cu frica lui Dumnezeu, care n-a ieşit niciodată din cuvântul părinţilor. Era abia în clasele primare când îşi dorea cu disperare să devină actriţă fiind fascinată de lumea cinematografică. Tatăl ei avea „grijă” însă să-i spulbere visele, spunându-i în fiecare zi că nu va reuşi să ajungă decât un şomer cu diplomă.
Mai târziu, după terminarea studiilor liceale, tânăra şi-a schimbat opţiunea în ceea ce priveşte cariera pe care avea să o urmeze şi s-a gândit să susţină examen la Facultatea de Matematică.
„Când a auzit tatăl meu care este dorinţa mea s-a împotrivit din nou şi mi-a zis că matematica nu e pentru mine, deoarece aveam deja atunci un profesor titular care predă şi astăzi la şcoala din Gostinu. Din nou dezamăgiri, din nou speranţe deşarte” povesteşte giurgiuveanca.

Fondator de revistă

Tatăl şi-a dorit ca fiica sa să rămână în satul natal şi aşa s-a şi întâmplat. Săndica a urmat Liceul Pedagogic din Bucureşti, iar după absolvire a mers la Facultatea de psihologie. De peste douăzeci de ani este învăţătoare în Gostinu, şi acum spune că nu ar pleca pentru nimic în lume din mijlocul copiilor din mediul rural.
Nu s-a mulţumit doar cu postura de dascăl şi a încercat să dezvolte educaţia copiilor de la sate. A pus bazele revistei „Orizonturi Dunărene”, o publicaţie care reuneşte poveşti despre zona munteniei, obiceiuri şi tradiţii populare, dar şi creaţii literare ale elevilor săi.
În urmă cu 2 ani de zile, Săndica Apostol a creat o programă şcolară pentru Curriculum la Decizia Şcolii (CDS), intitulată  „Gostinu, localitate europeană”.
„În cadrul acestui proiect am avut posibilitatea să merg cu elevii mei în vizită la bătrânii satului şi să le prezint mai multe informaţii legate de portul popular românesc şi tradiţii de mult pierdute, cum ar fi, hora satului, îndeletnicirile oamenilor ( pescuitul, albinăritul, împletitul rogojinelor), dar şi ţesăturile unicate realizate de femeile din sat, cum ar fi cuverturile şi ştergarele de borangic” ne povesteşte învăţătoarea.
Viaţa i-a dat o lovitură cruntă în urmă cu 9 ani atunci când soţul său a fost diagnosticat cu o boală gravă, dar giurgiuveanca a continuat să privească cu optimism spre viitor şi să se refugieze în educaţia celor mici.
 „Chiar dacă are probleme de sănătate, soţul meu îmi spune mereu  «Săndica niciodată nu te uita în urmă» iar asta am apreciat întotdeauna la el”, mărturiseşte învăţătoarea.

Întrebări şi răspunsuri

Ce alte pasiuni mai aveţi?
Îmi place mult să pictez, să lucrez goblenuri, iar în ultimul timp sunt vrăjită de calculator, datorită activităţii pe care o desfăşor în cadrul şcolii şi a proiectelor. Ador să ascult muzică clasică, populară, muzică veche dar nu mă dau înapoi nici de la a asculta o manea din aia care ajunge la suflet.

Ce regretaţi cel mai mult în viaţă?
Regret că nu îi mai am pe cei dragi lângă mine. E mult mai uşor şi confortabil din punct de vedere emoţional să ştii că mai ai pe cineva care ăţi este alături.

Ce-i place?
Îmi place foarte mult să culeg materiale vechi, cărţi, mobilier, tablouri, scrisori. Am adunat de-a lungul timpului multă fotografie veche şi multă informaţie care m-au ajutat pentru realizarea revistei şcolare „Orizonturi Dunărene”.

Ce nu-i place?
Nu-mi place să fiu tratată de oamenii de lângă mine ca fiind o victimă. Am avut puterea să merg mai departe indiferent de problemele care au apărut.