Saloane-bombă cu produse expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ojă şi vopsea de păr expirate, liste cu tarife incorecte şi instrumentar nesterilizat sunt doar câteva dintre neregulile descoperite de ofiţerii Protecţiei Consumatorilor.

În cele 22 de acțiuni de control desfășurate în ultima perioadă de comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Giurgiu (CJPC), la prestatorii de servicii de estetică și igienă personală, respectiv saloane de înfrumusețare, cosmetică și coafură din municipiul și județul Giurgiu, au fost constatate o serie de nereguli privind valabilitatea produselor folosite (ojă și vopsea de păr profesională expirată), liste cu tarife scrise incorect, lipsa afișării denumirii societății, a orarului de funcționare și a codului unic de înregistrare. Totodată, s-a descoperit faptul că la unele saloane, lipseau cu desăvârșire recipienții separați pentru colectarea deșeurilor periculoase, menajere și a părului.

Sterilizare defectuasă a instrumentelor folosite

De asemenea, unii agenți economici nu au o evidență clară a operațiunilor de sterilizare, neputând face dovada executării corecte a sterilizărilor instrumentelor folosite, foarfece, perii de păr, pile de unghii, clești. 19 patroni de saloane de înfrumuseţare au primit amenzi în valoare de 35 de mii de lei. ”Pentru 9 operatori economici din Giurgiu am dispus oprirea temporară a prestărilor serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate de comisarii CJPC,iar la un salon s-a impus oprirea temporară a utilizării produselor cosmetice” a spus pentru ”Adevărul de Seară”, comisarul șef al CJPC Giurgiu, Anca Maria Brătan. Comisarul a mai afirmat că după 6 luni de la oprirea temporară a activității saloanelor în care au fost constatate deficiențe, vor avea loc alte controale, pentru a se verifica dacă au fost luate măsurile impuse, iar în cazul în care acestea nu au fost respectate, unitatea respectivă va fi închisă.

Giurgiuvencele au păreri diferite

„ Mi s-a întâmplat să cumpăr vopsea de păr nuanţa roşu mahon şi să-mi prindă negru. Şi am mai păţit ceva, după ce m-am spălat am observat că îmi cade părul, nu mult, dar cade la fiecare spălare” ne spune Raluca Ciobanu. Unele giurgiuvence îşi vopsesc părul cu produse româneşti, în special Loncolor deoarece are un preţ acceptabil. „ Nu am păţit-o până acum şi sper ca nici de acum încolo să am probeleme cu vopseaua de păr. Decât să merg la saloane, mai bine mă vopsesc singură acasă” afirmă o giurgiuveancă. După cum se ştie sunt persoane care sunt alergice la anumite produse cosmetice şi dau vina pe vopseaua aplicată pe păr de coafeză. „Înainte de vopsit, când vine o clientă la mine îi aplic un strat de vopsea pe o porţiune de 5 cm în spatele urechii, o las să acţioneze 5-10 minute, pentru a vedea reacţia vopselei. Dacă apar iritaţii la nivelul pielii, înroşire, umflarea urechii, clienta nu poate fi vopsită” a spus hair-stilistul Vali Pascu.




Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite