START VOT în campania „Profesorii cu care Giurgiul se mândreşte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

START VOT! De astăzi giurgiuvenii îşi pot alege profesorul preferat pe site-ul giurgiu.adevarul.ro, în campania lansată pentru desemnarea celor mai apreciaţi cinci dascăli din municipiu.

Campania „Profesorii cu care Giurgiul se mândreşte", demarată de cotidianul „Adevărul" trece într-o nouă fază. Giurgiuvenii sunt invitaţi să voteze, de astăzi şi până în 25 ianuarie, profesorii preferaţi din lista publicată pe siteul giurgiu.adevarul.ro.

Două săptămâni de vot

Giurgiuvenii vor avea două săptămâni la dispoziţie să voteze dascălii cu care se mândresc. La finalul campaniei, în ediţia de Muntenia a cotidianului „Adevărul" şi pe pagina de internet giurgiu.adevarul.ro vor fi publicate poveştile de viaţă ale primilor cinci profesori desemnaţi câştigători în urma campaniei.

Cititorii vor afla de care sunt motivele pentru care preferaţii lor au îmbrăţişat cariera didactică, ce anume îi determină să meargă pe acest drum, dar şi cum au reuşit să câştige aprecierea elevilor, părinţilor şi a colegilor de breaslă. Topul primilor cinci dascăli va fi stabilit după un vot al publicului (o treime), al juriului (o treime), şi al redacţiei „Adevărul" Giurgiu (o treime).

Lista finaliştilor

Lista celor 20 de profesori a fost întocmită în funcţie de reputaţia, integritatea şi activitatea celor mai bune cadre didactice din Giurgiu. S-a ţinut cont de sugestiile cititorilor, de performanţele obţinute la olimpiadele naţionale şi concursurile internaţionale, dar şi de performanţele obţinute la clasă.

Iată care sunt dascălii ajunşi în această fază (în ordine alfabetică):

- Ion Bătrânu – Şcoala Nr. 8, Giurgiu, matematică
- Georgeta Berbec – Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”, ştiinţe socio-umane
- Cristiana Bujor – Liceul „Tudor Vianu”, limba franceză
- Elena Cioclu – Şcoala de Muzică şi Arte Plastice „Victor Karpis”, desen
- Gabriela Dincă – Şcoala Nr. 7, Giurgiu, matematică
- Gheorghe Dumitrescu – Şcoala Nr. 4, Giurgiu, istorie
- Aurelia Ionescu – Şcoala Nr. 4, Giurgiu, limba şi literatura română
- Pompilia Peţanca  – Liceul „Tudor Vianu”, limba şi literatura română
- Adonis Puiu – Clubul Sportiv Şcolar Giurgiu, educaţie fizică şi sport
- Marian Stavarache – Gr. Şc. Economic „Ion Barbu”, ştiinţe socio-umane
- Iulian Stocheci – Liceul „Nicolae Cartojan”, istorie

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite